Devenind cine sunt

1. Motivele pentru care scriu
2. O sarcină indecisă

Motivele pentru care scriu

Scriu acest articol din mai mai multe motive: pentru a mă descărca – iar eu o fac cel mai bine în scris, pentru a procesa măcar o parte din tot ceea ce s-a întâmplat și pentru a găsi și alte femei aflate în aceeași situație o oglindă. O oglindă nu în sensul că și lor li se întâmplă la fel, ci în sensul în care să vadă că nu sunt singurele care pățesc așa ceva, că cineva a mai trecut prin ce trec ele și a mai simțit aproximativ ce simt ele. Și asta pentru că atunci când a fost vorba de avort chirugical, nu am găsit pre multe povești spuse online.

Ca un disclaimer: nu luați informațiile medicale prezentate în cazul meu ca fiind valabile în cazul vostru. Consultați un medic și urmați întotdeauna instrucțiunile lui, la fel cum și eu am urmat instrucțiunile medicului meu ginecolog.

O sarcină indecisă

De la bun început trebuia să-mi dau seama că e ceva în neregulă cu sarcina mea. Asta zic acum când am pus cap la cap toate informațiile. În luna aprilie nu am făcut sex decât pe 12 și pe 15 aprilie. Pe 29 ciclul ar fi trebuit să vină, dar se lăsa așteptat. Așa că în weekend-ul prelungit de 1 mai, mai exact pe 3 mai am făcut un test de sarcină care a ieșit pozitiv, cu o a doua liniuță destul de deschisă la culoare. A doua zi, luni, am decis să îmi mai fac încă un test de sarcină și mi-am luat unul din acela Barza de îți spune în câte săptămâni de sarcină ești. Și mi-a ieșit pozitiv numai că îmi arăta că sunt însărcinată în 2-3 săptămâni. Iar eu ar fi trebui să fiu în săptămâna 4-5 după metoda primei zile a ultimei menstruații. Fraiera de mine s-a gândit că arată săptămânile de la întâlnire ovulului cu spermatozoidul, nu de la prima zi a ultimei mestruații. Creierul meu a zis că așa se pupau informațiile. Altfel nu ar fi avut cum să fi posibil fără contact sexual. Am început să iau Elevit 1, așa cum făcusem și la celalte sarcini și să îmi văd în continuare de viață.

Ziua fatidică s-a dovedit a fi ziua de 15 mai, când după ce am primit mesaj de la educatoarele fiului meu că trebuie să merg să îl iau de la altă grădiniță, fiindcă în curtea actualei grădinițe se găsise o butelie cu oxigen din al doilea război mondial, am început să am sângerări. Seara am fost la camera de gardă a unui spital privat unde îmi propusesem să nasc. Medicul ginecolog de era de gardă s-a chinuit fără succes să identifice sarcina. Tot ce a putut să îmi zică e că se vede un săculeț gestațional, dar că nu poate distinge nimic în el. A fost cel care mi-a zis să aștept să văd cum evoluează sângerarea. Și că dacă se intensifică, am febră, frisoane, să mă întorc înapoi la camera de gardă. Medicul mi-a transmis printr-o poveste că nu crede că sarcina aceasta se va termina cu bine. Îmi povestise de o altă pacientă tot de o vârstă cu mine, care avusese același tablou chimic și care sfârșise printr-un avort spontan.

Cum sângerarea nu s-a oprit m-am dus a doua zi la Spitalul Cantacuzino și am întâlnit în camera de gardă o rezidentă tare drăguță care mi-a confirmat sarcina, a văzut embrionul pe care medicul specialist nu reușise să îl vizualizeze în seara precedentă. Mi-a prescris Progesteron pentru susținerea sarcinii, mi-a dat să fac vaccinul Rophylac fiindcă eu am Rh negativ iar soțul are Rh pozitiv și să vin la control luni.

Luni, miercuri și vineri am tot venit la control, sângerarea nu s-a oprit și am făcut în fiecare zi analiza betaHCG. Aceasta creștea, dar nu se dubla. O colegă de muncă, medic și ea a zis că la 5 săptămâni de sarcină nu mai e musai ca valoarea să se dubleze, cât să fie monitorizată ecografic. Rezidenta mi-a zis și ea că să mă aștept la ce e mai rău.

Pe 25 mai aveam programare făcută de dinainte de sângerare la doamna doctor ginecolog cu care îmi dorisem să nasc. A confirmat și dânsa sarcina. Doar că era o discordanță majoră între vârsta gestațională pe care ar fi trebuit să o am și anume 7 săptămâni și 4 zile (calculată după prima zi a ultimei menstruații) și vârsta măsurată ecografic de 5 săptămâni și 6 zile. Totuși era îmbucurător că se vedea o inimioară bătând, o veziculă vitelină și un corp galben la unul din ovare. Ultimele 2 lucruri nu fuseseră observate e ceilalți medici. Deci se exclusese o extrauterină și o sarcină fără embrion. Doar că sângerarea continua. Am primit progesteron injectabil tot pentru menținerea sarcinii.

10 zile mai târziu, pe 4 iunie, am avut o bucurie: inimioara îii bătea, pulsul se încadra în limite normale: 148 bătăi pe minut. Dar apăreau alte probleme: în 10 zile embrionul nu crescuse decât de 8 zile, adică vârsta măsurată ecografic era de 7 săptămâni și 0 zile, iar sacul gestațional avea vârsta măsurată ecografic de 6 săptamâni și 3 zile și sângerarea continua. Am primit ca recomandare să fac analizele de sânge corespunzătoare primului trimestru.

Alte 10 zile mai târziu, adică pe 15 iunie, mă prezentam cu analizele în dinți dornică să îi mai aud încă o dată bătăile inimii. Numai că a venit vestea nasoală: se oprise din evoluție la 7 săptămâni și 3 zile, nu mai prezenta activitate cardiacă și vezicula vitelină era foarte mare: 7,3 mm, semn clar a unei sarcini oprite din evoluție. Altfel embrionul ar fi trebuit să aibe 8 săptamâni și 4 zile.

Singurele întrebări care mi-au venit de atunci și până acum sunt:

1. De ce am primit acest copil, dacă până la urmă mi-a fost luat?
2. Oare dacă nu mă zbăteam atâta să-l păstrez avortul s-ar fi petrecut cândva la scurt imp după începerea sângerării ?
3. Oare l-am chinuit ținând cu dinții de sarcina asta?
4. Cum voi putea uita oare imaginea embrionului fără viață cu vezicula vitelină mărită unde eu am văzut și o mânuță?
5. De ce a apucat întâi să aibă puls și o inimă care să bată ca mai apoi să moară?
6. Oare s-a chinuit?
7. Oare i-am fost suficient de aproape și de caldă în ultimul lui moment care nici nu știu când a fost?

Pentru întrebarea 1 nu caut răspuns logic pentru că știu răspunsul de manual cu defectele genetice. Îl caut pe cel din spatele tuturor puterilor de a înțelege, pe cel ilogic, divin.

Continuarea va fi data viitoare când mă voi simți în stare cu partea de avort care era o necesitate în această situație.

Ține minte: Iubește-te ! Ești perfect/ă așa cum ești!