Devenind cine sunt

Când m-am apucat de cartea „Sentimentul unui sfârșit” (de Julian Barnes) am avut impresia că citesc cartea „Confesiuni: Atracții interzise” scrisă de Bogdan Dărădan. Pe parcursul lecturii am avut sentimentul că cele două ba seamănă, ba nu seamănă, că se apropie sau că se depărtează. Poate sunt ceva puncte în care se intersectează ca atunci când planetele Pluto și Neptun fac schimb de traiectorie și pentru 20 de ani Neptun devine cea mai îndepărtată planetă din sistemul nostru solar.
Punctele de intersecție în care cele două romane își intersectează traiectoriile sunt sinceritatea brută, momentul acela când îți spui adevărul pe care nu ai vrea să îl auzi, dar o fac fiindcă ținerea lui sub tăcere doare mai mult decât destăinuirea lui. Celălalt punct de intersecție este acela în care fiecare vorbește despre femeile din viața lui și cum le-au schimbat acestea viețile lor asemenea asteroizilor care lovesc planetelor, asemenea radiațiilor solare care vin spre ele și asemenea furtunilor care au loc în atmosfera lor. Pentru Bogdan Dărădan femeia centrală a fost Di, iar pentru personajul principal din romanul lui Julian Barnes – Tony a fost Veronica.
Amândoi au acel limbaj colorat care ne ajută să intrăm mai repede în povești și să rezonăm cu ei, să-i înțelegem fiindcă ne vorbesc pe limba noastră (a celor care încă nu vorbim prin emoticoane).
Amândoi au această tehnică de a aduce în scrierile lor melodii care le-au rămas în gând.
„I’ve got you under my skin” pentru romanul lui Julian Barnes și „Too much love will kill you” care se regăsește în romanul lui BD .
Puteți să ascultați melodia desprinsă din romanil lui Julian Barnes dând play mai jos:

Am vrut să dau măcar un link către roman (Sentimentul unui sfârșit) , dar aparent este indisponibil cam peste tot. Nu e disponibil nici pe Libris, nic pe Cărturești, nici chiar la editura Nemira care l-a publicat inițial. Mie mi-a împrumutat-o psihologul fiicei mele.

Chiar dacă vă va părea subțire, să nu o subestimați, cartea lui Julian Barnes tratează teme profunde ca teme, ideea de învingător învins, rolul lor în istorie și felul în care vede fiecare o situație de viață versus cum este ea independentă de vizunile celor doi.

Ca să vă fac poftă, vă las un fragment din carte care mi-a plăcut:

”Am început să-mi reexaminez eul mai tânăr, în măsura în care e cu putință să faci așa ceva. Bineînțeles că fusesem grosolan și naiv – așa suntem toți; dar am făcut bine că n-am exagerat trăsăturile acestea, fiindcă astfel nu faci decât să te lauzi singur pentru ce-ai ajuns….Ce răspunsese Moș Joe Hunt când clamasem știutor că istoria se compune din minciunile învingătorilor? ”Totul e să ții minte că se compune și din autoamăgirile învinșilor.” Oare ținem minte suficient de bine, când vine vorba despre viețile noastre personale?”

Ține minte: Iubește-te ! Ești perfect/ă așa cum ești ”