anim’est 2026

E iar octombrie, e iar anim`est

Panou de proiecție pentru Festivalul Internațional de Film de Animație Animest 21, cu detalii despre dată și locație, pe un fundal decorativ în sala de proiecție.
Fotografie realizată în cinema Eforie – galerie personală

Înainte de toate vreau să menționez că am scris acest text pe 06.10.206, dar nu am apucat să îl public decât doua zile mai târziu pe 08.10.2026. De aceea o să mai găsiți în text referiri la filme din data de 06.10 ca și cum s-ar fi petrecut azi.

Iar scriu târziu, dar mai bine târziu decât niciodată. Acum este festivalul de animații lungi și scurte anim’est. Anul acesta se desfășoară între 2 și 11 octombrie și este cea de-a 21 ediție. Este festivalul meu de suflet. Merg la el din anul 2 de facultate, asta însemnând de prin 2008. Având în vedere că prima ediție a avut loc între 22 septembrie și 1 octombrie 2006, pot spune că merg la el de la începuturi.

Logo neon cu o față stilizată, reprezentând un cap de animal cu urechi mari, pe un fundal cu drapaje bej și bleumarin, afișând datele unui festival de anime.
Fotografie cu mascota festivalului – arhivă personală.

Wishlist

Încă nu am reușit să merg la două evenimente din cadrul festivalului: la Creepy animation night și la Trippy animation night. Mă refer aici la festival la modul general; în fiecare an mi-am propus să ajung și nu am reușit niciodată. Poate o să fie într-un an în care fie nu îmi propun, fie sunt luată cu japca de către cineva. :))

Poster pentru seara de animație "Creepy", prezentând un personaj cu un cap de schelet pe fundal de plante, cu detalii despre eveniment.
Poster pentru evenimentul "Trippy Animation Night" la Cinema Muzeul Tăranului, prezentând o grafică vibrantă și personaje animate stilizate.
Posterul evenimentului 'EROTICA: The Night of Erotic Animation Vol. 6', cu un fundal roz și o ilustrație stilizată a unei personaje animate, decorat cu plante verzi și detalii legate de festivalul de animație.

Toate imaginile de mai sus cu afișele evenimentelor sunt preluate de pe site-ul http://www.animest.ro Disponibil mai este doar creepy animation night pentru că celelalte două au avut deja loc la momentul la care scriu (08.10.2026)

Și încă vreau să aflu de ce această oiță care poate să fie ce vrea ea: drăguță, sexy, creepy, doctor etc este mascota festivalului. Pe google nu am găsit nimic. Doar AI-ul a încropit un răspuns din niște articole cum că ar veni de la Miorița autohtonă care a luat urechile lui Mickey mouse. Dar eu vreau mai mult background: s-a decis la o bere, la un film, în timp ce se desena. Au fost glume pe atunci?

Amintiri legate de festival

Este festivalul de care mă leagă foarte multe amintiri:
1. Mersul cu prietenii și cu gașca, felul în care strângeam oameni care nu se cunoșteau între ei și le făceam cunoștință.
2. Eram în anul 3 de licență sau 1 de master cu o prietenă si am pierdut un 226 luat de la Antiaeriana colț cu Sării. Deschisese ușile înainte de stație și nu a mai vrut sa oprească în stație. Din această cauză am ajuns târziu la festival, târziu în sensul că toate locurile erau ocupate. Fata de la intrare ne-a întrebat de câteva ori dacă suntem sigure că vrem să ne taie bilet fără loc. Am spus da, si am văzut animația de lung metraj de pe jos. Rula „Magazin de sinucideri„. Era sala plină. Oamenii râdeau în la unison. Toată lumea savura filmul. Dacă memoria nu mă înșală s-a ținut la Scala. Pe atunci cinematografele unde se ținea anim’est erau Scala și Patria. Acum sunt închise.
3. A fost festivalul unde mi-am promis să îmi găsesc de muncă ca să nu mai trebuiască să le cer alor mei bani pentru tricourile de festival.
4. Poveștile: despre lagăre, despre bolile mintale și felul cum oamenii reușesc să le supraviețuiască fără să-și dea drumul într-un rău cu un sac de pietre legat de picioare, despre depresie (Rocks in my pockets – regizat de Signe Baumane, o listă a locurilor unde a fost difuzat o regăsiți aici), despre visuri, despre prietenie, despre spațiu și timp și bineînțeles pentru anime-uri.

Trailer-ul de la Rocks in my pockets

5. Sau pentru filme care te lasă să tragi singur concluziile, cum a foat filmul din seara aceasta (06.10.2026) – Cronici din spațiu – timp (Regizor: Stefano Bertelli, Italia, 2025, 70 min). Eu încă mă intreb : Fred a murit în timpul aterizării, al cutremurului sau era vorba doar de conștiința sa care a creat o întreagă poveste doar ca să nu accepte că a murit? Sau poate a murit în toate scenariile ca până la urmă să moară de tot.

Suvenirurile

Mie trebuie sa-mi placă ceva foarte mult ca să iau suveniruri. De-a lungul timpului mi-am luat insigne, tricouri, abțibilduri, plasute de pânză cu oaia. Câteva fotografii din trecut.

Persoană zâmbitoare în fața unui fundal roz cu logo-ul anim'est, purtând o bluză neagră și o geantă albă cu insigne.
De la ediția din 2013, iar broșa din piept,
oaia albă este de la ediția din 2012.
Un cupcake ambalat, cu un design care include un chip de persoană și urechile unor animale, pe un fundal roșu.
Brioșa festivalului ediția 2013

Anul acesta mi-am întregit colectia cu o cană, și un badge de cusut pe un textil. Acum să văd pe ce o aplic.

Două autocolante ale festivalului Anim'est, cu un personaj amuzant și logo-ul website-ului, și un autocolant denumit 'Incubatorul de Animație' cu un design creativ.

Tradiția e dată mai departe. Sau cum dai ștafeta cu oaia mai departe.

Încă de când era Puștoaica mică am luat-o cu mine. Și când era un film mai pentru adulți. Am folosit „mai pentru” fiindcă erau doar aluzii verbale la teme de adulți. Dar fiind în spaniolă și având 3 ani sigur nu înțelegea. Am luat-o anul trecut sa vedem împreună un film despre supraviețuitorii holocaustului (My father’s secrets, Franța, 2022, 74 min), pentru că am învățat că istoria e înțeleasă mai ușor din povești. O iau și anul acesta, sâmbătă (10.10.2026), la lungmetrajul Tangles (Leah Nelson, 102′, 2026, Statele Unite, Canada) despre o fată nonconformista care trebuie să se întoarcă în localitatea natală fiindcă mama ei e diagnosticata cu Alzheimer. Anul acesta îl iau și pe Puști. O fac fiindcă e bine să afle printr-un mod prietenos că viața nu este mereu roz, pufoasă și cu unicorni ca în desenele de la Disney, că shit happens.

Pentru copii

În weekend-uri există sesiuni de scurtmetraje dedicate copiilor, precum și ateliere:

10.10.2026

11.10.2026

Cam atât pe azi. În seara aceasta voi fi la proiecția Sun of a Bitch (Erica Maradona, Otto Guerra, Sávio Leite, Tania Anaya, 73′, 2026, Brazilia) de la ora 19:00 la Cinema Eforie. Așa că dacă te tentează titlul sau vrei să treci peste prejudecăți vino și tu.

Ilustrație a unui adolescent cu o expresie îngrijorată, purtând un rucsac, pe fundal cu clădiri și munți, împărțit de o pată roșie de sânge.
Imaginea de afiș de la Sun of a bitch

Ține minte: Iubește-te ! Ești perfect așa cum ești !

Lasă un comentariu