Ajutați-mă, vă rog, că simt ca îmi pierd mințile. De când era fie-mea mică și am dat-o la creșă am început să primim prin intermediul grădiniței și apoi al școlii tot felul de pliante prin care se ofereau să ne facă poze copilului și moaca lui să ne-o pună pe cană, pe calendar, pe breloc, ca poza de birou, de băgat în portofel. Eu nu am vrut niciodată. Și judecata mea e simplă: am exemplarul adevărat acasă, îl văd zilnic. De ce, pentru numele lui Dumnezeu, aș vrea sa îl văd și pe cana de cafea și când ma uit în calendar și plănuiesc vacanța? Poate vreau sa beau cafeaua liniștită fără să îi văd moaca măcar când încerc sa mă trezesc din trezirea prea matinală dată de el. Poate vreau să mă uit în calendar și să prind curaj că poate pot fugi 3 zile undeva uitându-l la bunici. Poate nu îl vreau în portofel ca să nu-mi aduc aminte de jucăriile, cursurile cumpărate.
Știți de unde mai lipsește poza copilului?
Scriu de pe wc, deci am inspirație magică: pe hârtia igienică, așa cum e și Peppa pig sau mai demult Ana și Elsa, pe chiloți sau pe tricouri ca Pokemonii, pe prosopul de baie, ca fetele de pe prosoapele tiriștilor sau pe covorașele de la intrare ca să ne aducă aminte înainte de a bagă cheia în ușă că intram pe terenul minat cu tantrumuri, cubulețe lego și mașinuțe.
Și mereu îmi amintesc de vorba de umbla printre copii, atunci când eram de vârsta copiilor mei: Numele proștilor pe toate gardurilor. Și mintea mea face tranziția la Pozele proștilor pe toate căinile.
Hai că mă duc să joc un Macao cu un set de cărți care are poza copilului pe spate… Ca să-mi poarte noroc mereu.
Ține minte: Iubește-te! Ești perfect/ă așa cum ești!
Lasă un comentariu