
Vestea e aflată vineri, 31.07.2026, de sfârșitul anului bisericesc. Dar eu mi-am propus un articol pe zi. Pentru vineri publicasem deja unul, cel de sâmbătă era esențial, așa că am zis că azi, duminică, e un moment numai bun să vă povestesc. Așa cu umor ca la Alina (Alinutza – că bancurile cu Alinutza mi se potrivesc în vreo 85% din cazuri).
Eram la baie, ca omul pe wc (să nu ziceți că suneți pudici sau că voi nu vă duceți niciodată pe acolo. Mersul la wc e un lucru normal, deși el nu apare în filme și mereu m-am întrebat de ce și nici în România, unde a găsi un WC public este o misiune super hiper mega specială).

Deci, stând pe tronul meu, îmi trece prin cap să mă uit pe profilul meu de facebook să-mi văd postările. Derulând, dau peste postarea cu participarea mea la Concursul Internațional de Creație Literară, ediția a VII-a organizat de Festivalul de arte. Credeam că anunțarea câștigătorilor se face pe 31 iulie, nu pe 30 iulie. Îmi spus : ”bun, deci a fost ieri. I-a să intru să văd câștigătorii.” Intru, fugăresc prin câteva pagini ale site-ului, găsesc într-un final lista cu câștigătorii. Neavând răbdare și neînțelegând logica după care sunt grupați câștigătorii dau scroll până ajung la finalul paginii. Mă enervez. Închid telefonul. Mă ridic de pe tron și mă duc să deschid laptop-ul. Ajung din nou pe pagina cu câștigătorii și încep să derulez lista cu câștigătorii de la secțiunea ”Poezie”. Lista începea cu Mențiunile. Derulez. Derulez din nou. Lista parcă nu se termină. Nu sunt printre mențiuni. Derulez iar. Se trece la premiul III, apoi premiul II. Gândesc: ”Gata. Acum se ajunge la premiul I și nu am luat nimic.” Apare premiul I, apoi Premiul I Special și apoi apar eu cu o participantă din Suceava, Raluca-Cosmina Calancia. În dreptul nostru scrie GP ex-aequo. Asta înseamnă că i-a fost greu juriului să aleagă care dintre noi să primeasca Marele Premiu. Prin urmare l-am obținut amândouă.
Sunt tare fericită. Pe 21 august mă duc la Snagov la premiere.
Poeziile cu care am participat sunt :
Ține minte : Iubește-te! Ești perfect/ă așa cum ești !
Lasă un comentariu