Sunt momente ca acestea pe care le aștept cu sufletul la gură și pe care le trăiesc ca pe ultima zi pe acest pământ, ca pe ultima gură de aer bun pe care poți să o tragi în tine. Mă refer la momentele când în sfârșit prin momentul și inspirația necesară pentru a scrie. Și asta se datorează unui cumul de bătălii care se dau mai mult sau mai puțin simultan în mine. Până acum a fost liniște pe blog fiindcă am fost plecată cu familia la mare. Și am petrecut clipe minunate cu ei, m-am jucat cu copii mei jocuri de societate (Calico și Carcassone), așa cum mi-am dorit mereu. Am strâns și multe idei de articole pentru acest blog și am vizitat locuri minunate care mi-au rămas în minte, am găsit explicații și am gustat mâncăruri care mi-au făcut pielea de găină de bune ce au fost. Dar mereu a existat dorința de a fi scrie atunci când am simțit. Și nu s-a putut mereu.
Astăzi am așteptat să-mi vină inspirația de când am venit de la muncă. A venit târziu, tocmai la ora când îmi propusesem să mă pregătesc de culcare. Da, vreau să mă pun la culcare devreme, pe la 21, că mă trezesc la 5. Și mi-am făcut totodată curajul să scriu de acolo de unde mi-am dorit de mult să scriu: de pe șezlong-ul de pe balcon. Să am apusul în față și vântul de seară să mă răcorească.
Acum vreau să povestesc despre o mânăstire din Bulgaria, din apropierea Varnei. Este vorba despre Mânăstirea Aladja. Nu am să vorbesc despre istoria ei, ci despre ceea ce mi-a transmis ea mie.
După ce am vizitat Mânăstirea Aladja am rămas cu sentimentul că bisericile din Bulgaria sunt cinstitoare ale vieții și îmbie oameni de diferite vârste să vină, pe când bisericile din România sunt cinstitoare ale morții și că atrag mai degrabă oamenii la sfârșitul vieții. Măturie stau picturile în culori vii, semne ale vieții (frunze, frunze-inimă). Până și numele provine are origini Perso-Arabel și înseamnă plin de culoare – ”colorful” – așa cum apare în explicațiile din muzeul mânăstirii.
Vizitând chiliile de piatră am avut un gând: ”Ne-am născut și Dumnezeu s-a născut prin noi fiindcă El a ales Viața. Dacă ar fi ales moartea, ar fi rămas în singurătate, fără multele experiențe trăite prin oameni.”
Partea și mai faină este că în incintă există toaletă cu apă curentă, săpun și hârtie igienică. Este umbră, sunt băncuțe și locul emană multă liniște îndeamnă spre reculegere. Pentru propriile voastre concluzii, revelații și lucruri de învățat vă recomand să o vizitați. Eu aici las doar câteva fotografii făcute acolo.
Imaginile fac parte din arhiva personală.
Ține minte: Iubește-te ! Ești perfect/ă așa cum ești !
Devenind cine sunt 
Lasă un comentariu