Devenind cine sunt

Cu gândul la picioarele îngropate în nisip și cu senzația de bine, de ușurare și de acasă am scris această poezie:

Degetele de la picioare sunt rădăcini
Care nu au unde să se înfigă
Fiindcă oriunde își găsesc un pământ
Se nasc zeci de motive să plece.

Degetele noastre sunt rădăcini
Care tânjesc după un loc unde să crească,
De un loc unde să se înfigă
Și să se liniștească.

Degetele noastre sunt rădăcini cu unghii
Care ne amintesc de scoarța care nu a apucat
Să crească ca să ne apere de furtuni
și de furnici.

Degetele noastre sunt rădăcini cu unghii
Pe care le colorăm frumos
Pentru toate florile colorate
Pe care nu am văzut că le poartă sufletul nostru;
Pentru toți fluturii ale căror aripi
Nu au fost simțite de florile din noi.

Degetele noastre sunt rădăcinile
Care speră să se împletească cu rădăcinile
Copacilor din cimitire,
Atunci când își vor găsi pământul
În care să crească.

Ține minte : Iubește-te! Ești perfect/ă așa cum ești !