Într-un articol de la începutul lui martie începusem să vă vorbesc despre dependență. Dacă nu vă mai amintiți despre ce era vorba dați click aici și recitiți.
5. Două idei care mi-au plăcut pentru a încerca să mă țin departe de dependențe sunt:
- motto-ul de la Alcoolici Anonimi: One day at a time. Și strângând zi lângă zi în care am reușit să mă țin departe de ispită se strâng, transformându-se în săptămâni, luni și apoi ani în care nu m-am drogat. Iar aici, când spun drog, nu mă refer la pastile sau prafuri, ci la acele lucruri care îmi creează dependență. Iar în timp se vor slăbi și traseele neuronale activate pentru folosirea drogului.
- faptul de a mă uita în jur și a vedea acel lucru mic cu care pot ajuta lumea (că duc un ambalaj la gunoi, pun un lucru la loc, tai o crenguță uscată). Am încercat asta joi, când în încercarea de a nu pune deloc mâna pe telefon, am ieșit pe terasă și am jumulit buruienile din glastrele florilor și ale copacilor. Am scos și Puștiul cu mine, am măturat după el, fiindcă a scurmat în pământul florilor. Și ne-am simțit amândoi bine. O bucurie mai domoală care parcă s-a menținut mai mult timp, generându-mi pace și răbdare și din care am ajuns lin în starea de homeostază.
6. Iar la final o să descriu marea mea problemă. În trecut oamenii aveau de supraviețuit și asta le ocupa timpul. Acum avem o mare parte din noi: acoperișuri deasupra capului, apă curentă și electricitate, mâncare, haine și mult timp pe care nu știm cu ce să-l umplem.
Dr. Lembke spunea că atunci când a intrat la facultate tot ce se gândea era cum să fie un medic bun. Acesta era singurul ei țel. Declarația ei m-a trigger-uit maxim: când am intrat eu la Facultatea de Fizică mă gândeam:
- că trebuie să învăț
- că trebuie să public articole
- că trebuie să fiu ca M. (olimpica) și eventual să fiu și prietena ei (insistau părinții)
- că trebuie să mă angajez (asta în anul 3, că mă bătea mama la cap că nu mă poate ține în facultate și pe mine și pe sora mea care urma să dea la medicină). La vremea aceea nu știam că acest lucru înseamnă o parentificare a copilului, căci poate aș fi ripostat.
- că trebuie să mă angajez într-un institut.
Pe lângă toate acestea voiam să mă distrez ca student și să îmi trăiesc marile iubiri din facultate.
Unele lucruri ca prietenia cu M. nu s-a întâmplat fiindcă nu mi-a plăcut să obțin avantaje de pe urma cuiva și pentru că nu rezonam cu ea.
Altele ca angajatul în institutele de cercetare și publicarea de articole nu s-au întâmplat nici ele spre disperarea alor mei. Și bine că nu s-au întâmplat căci aș fi avut parte de mâncătorie din partea colegilor și de salarii mici.
Articolul acesta a fost scris inițial pe hârtie, cât timp mă aflam în Grădina Botanică. Plecasem și eu să mă relaxez fără copii având un mare To do list în cap:
- să mă plimb prin Grădina Botanică (evident, de aia eram acolo, pentru conectarea cu natura și deconectarea de copii)
- să scriu în jurnal
- să citesc un articol despre terapia cu 90Y
- să citesc câteva articole scrise de bloggeri pe care îi urmăresc în timp ce NU VREAU să stau mult pe telefon
- să colorez un desen cu tehnica de neurografică
- să urmăresc un videoclip de 10 minute
- și să mai citesc dintr-o carte pe care din fericire am uitat-o acasă.
De plimbat voiam să mă plimb mult ca să fac mulți pași pentru că sunt înscrisă într-o competiție virtuală unde se fac pași reali pentru câștigarea unui smartwatch.
La momentul la care scriam toate cele de mai sus nu reușisem decât să bifez punctul 2, de care începusem să mă satur fiindcă scrisesem timp de 1 h. Și mai aveam în plan să scriu despre dependențele mele legate de aplicațiile pe telefon Pokemon și Pikmin (dar le las pentru un alt articol) și despre cum am o serie de adicții pe care le înlocuiesc când nu pot sau nu îmi dau voie să le am pe altele (dacă nu pun mâna pe telefon mănânc etc). Nu m-am putut abține și am colorat și la desenul de neurografică, am citit și din articolul despre 90 Y, iar de la Grădina Botanică până la intersectia Sării cu Antiaeriană am mers pe jos. Pe drumul de întoarcere aveam sentimente contradictorii – pe de o parte reușisem să bifez mai mult de jumătate din task-uri, pe de altă parte mă simțeam mai obosită decât atunci când plecasem.
Oare de ce îmi dau toate aceste task-uri ?
Oare de ce îmi dau multe task-uri ?
De ce îmi este frică că voi descoperi în momentul în care voi termina totul
(toate task-urile) ?
Și ca o întrebare amuzantă de final : „Oare cu aer te poți droga ?”
Ține minte: Ești perfect/ă așa cum ești !
Devenind cine sunt 