Devenind cine sunt

Primul pahar sau Omul bea vinul

Am așteptat acest vin, Sigillum Moldaviae, să sosească. Iar când în sfârșit am primit mesaj că o să sosească eram cât pe ce să nu îl primesc la timp fiindcă nu am auzit primul telefon al curierului. Dar am sunat înapoi curierul și acesta a fost drăguț să mai vină încă o dată la mine la bloc să mi-l aducă.

Atunci când vine vorba despre vinuri totul începe cu un pahar. Este primul pahar pe seara aceasta și primul pahar din această categorie de vinuri. Am în față o Fetească Albă din categoria Sigillum Moldaviae. Întotdeauna merge încercat un vin nou. Așteptând să-mi toarne soțul în pahar, îmi deschid laptop-ul și mă documentez și eu despre Beciul Domnesc, cei care produc acest vin. Așa aflu că au ambalaj reciclabil, că pot să folosesc progrămelul lor pentru a afla ce vin se potrivește în funcție de ocazia la care vreau să îl beau. Tot de pe site aflu că au și vinuri din gama Sigillum Moldaviae care sunt pe placul meu, adică dulci, demidulci, roșii și rose, sub forma: Fetească Neagră, Rose, Busuioacă de Bohotin, Pinot Noir. Iar imaginile din cramă îmi trezesc amintiri din Porto și mi se face sete de istorie.

Iar ca totul să fie minunat, se poate face programare pentru o vizită la Monumentul Beciul Domnesc pentru o vizită de 30 minute în care vom afla despre istoria Beciului Domnesc sau pentru o vizită însoțită de o degustare (yamiii…deja știu unde va fi următoarea vacanță) care durează 60 minute.

Menționam mai sus că îmi plac vinurile dulci, ceea ce este o anomalie, având în vedere că eu sunt din Oltenia. Din ceea ce am observat, oltenilor le plac vinurile albe seci, iar moldovenilor cele roși dulci. Dar, cum am moștenit grupa de sânge a bunicului, iar el era din Bacău, sunt un praz bobinat și iubesc vinurile roșii demidulci.

A venit soțul cu vinul. Urmăresc dârele uleioase de pe pahar…tot așa se preling și amintirile din memorie. Mai iau o gură (prima a fost când am dat noroc cu soțul după ce mi-a turnat în pahar). Adoram serile cu film, vin, popcorn, și cântece la chitară la capătul coridorului (ca în cântecul „Hotel Cișmigiu” al celor de la Vama Veche) de la cămin, din timpul facultății (eu am făcut fizica la Măgurele). Ne strângeam vreo 7: eu, Didina, Veve, Rock-er-ul, Nicușor (care culmea, era de la Huși de unde e și Feteasca Albă pe care o savurez în seara aceasta), Toulouse și Bogdan. Ocazional mai erau și alții. Preferatele erau filmele de groază sau cele psihologice pe care Rock-er-ul le alegea cu grijă, fiind un pic mai mare ca noi. Fără el nu aș fi văzut: V for Vendetta, Inception, Green Mile. Mereu sfârșeam cântând „Epilog” și „Trec batalioane române Carpații”. Iar la ultimul, numai eu și Rock-er-ul știam versurile, mie că îmi plăceau, iar el fiindcă înainte de facultate lucrase în armată.

Scriind și degustând nici nu am observat că s-a terminat paharul. Deci, să mai torn încă unul.

Al doilea pahar sau Vinul bea Vinul

Pe fundal rulează melodia „Spune tu, Vânt” a celor de la Bucovina. E o melodie numai bună pentru un vin de vorbă cu prietenii cei mai buni sau pentru scris un articol.

Mai iau o gură de vin. E ușor înțepător ca imboldurile care îți vin din adâncul sufletului și te fac să te avânți să faci ceea ce ți-ai dorit mereu. E ușor de parcă ai bea apă și-ți trezește sentimentul că ai vrea să nu se termine așa repede, că ai vrea să mai petreci încă o clipă în plus cu vinul, ca-ntr-o contopire ce-ți bucură ambele creiere (creierul și stomacul).

Mai iau o gură și-mi continui scrisul. Pe măsură ce vinul își urmează drumul spre stomac și căldura prin sânge, îmi vine în minte amintirea despre care vreau să vă povestesc. Este despre una din întâmplările pe care le spui numai la un pahar. De ce? Pentru că este cu tentă ezoterică, ca tot blogul meu și că poți da vina pe vin, cum zicea colegul Nicușor :”Eram beat ! Nu recunosc nimic!” Numai că eu mereu îmi aduc aminte, mereu, ceea ce uneori este o corvoadă. Așa aș vrea să mai uit…

Nu am un singur vin preferat. Ador să beau Kagor, Dreamer, Trastena. Dar cele petrecute erau la un pahar de Kagor cu prietenul meu din copilărie pe care literalmente îl cunosc de mai bine de jumătate de viață (am 35 ani), Croco. Îmi murise recent bunica, iar în urmă cu 4 ani îmi murise și unchiul. În ziua înmormântării, la o răscruce de drumuri, uitându-mă spre poarta casei bunicii am văzut pentru câteva fracțiuni de secundă 4 ipostaze diferite: l-am văzut pe unchiul (mort!) venind să o ia pe bunica cu bicicleta, așa cum făcea în copilăria mea, apoi erau amândoi pe bicicletă, apoi era numai bunica pe bicicletă,iar în ultima fază nu mai era nici unul. Cumva am tradus-o ca: e A și nu e B, e A și B, e B și nu e A, iar la urmă nu e nici A și nici B. La care Croco se uită tâmp la mine și îmi spune: „Ali, tu ai auzit de entanglement? (entanglemet = inseparabilitate cuantică).” Eu, la fel de senină și contrariată în același timp îi răspund:”Nu, de ce?”. Răspunsul lui Croco a fost: „Păi ceea ce ai descris tu este chiar definiția de la entanglement.” Am rămas uimită de acest lucru și de faptul că oamenii de știință, care se descurcă mai bine cu formulele ca mine, au au văzut la fel ca mine și au și transpus în formule matematice. Restul serii a fost cu multă muzică, teorii abstracte și povești cu string-uri care leaga oamenii (sfori colorate care ies din zona pieptului unui om și intră în zona pieptului altui om). Asta că tot ne spusese un prof de optică despre faptul că fiecare om are propria lui frecvență. Probabil că oamenii de îi văzusem eu legați prin string-uri aveau frecvențe apropiate.

Amintirile stârnesc setea, așa că mai iau o gură.

Ups…un alt pahar s-a mai dus.

Al treilea pahar sau Vinul bea Omul

Mai torn un pahar.

Gustând această Fetească Albă din categoria Sigillum Moldaviae am avut revelația că fiecare vin ar trebui să fie însoțit de un pașaport sau ceva asemănător. Ca un fel de story de pe Instagram, dar palpabil, pe care să-l păstrezi și eventual să îl publici pe net. (apropo de insta, găsești Beciul Domensc și pe Instagram la https://www.instagram.com/beciuldomnesc.compania/) Pașaportul să conțină câteva pagini unde să dai o notă vinului, nu în stele ca la filme sau cărți sau în margarete ca la pensiuni, ci în pahare. O pagină unde să poți lipi eticheta vinului (sticla o vei recicla) și niște fotografii făcute cu ocazia degustării vinului. În felul acesta vei crea o ocazie în loc să aștepți una și-l vei savura făcând astfel acea conexiune profundă între tine și vin, între tine și tot ceea ce simți și tot ceea ce îți trezește acea aromă, reușind să trăiești în Aici și Acum, fuzionând cu vinul și creând un Tot.

Cel care are ochi de văzut și urechi de auzit se poate convinge că nici un muritor nu-i în stare să păstreze un secret. Dacă buzele îi sunt mute, pălăvrăgește cu vârfurile degetelor; trădarea se prelinge din el prin fiecare por. – Sigmund Freud, Prelegeri de introducere în psihanaliză

Tot așa prin vin se prelinge în noi fiecare ploaie care a udat via, fiecare rază de soare care a mângâiat-o, vârful de aripă de pasăre care a atins-o sau bâzâitul de insectă care i-a șoptit secrete sau care i-a spus povești. Din fotografii se prelinge starea de spirit pe care am avut-o la contopirea cu vinul, secretul la care m-am gândit și pe care vinul l-a trezit din adâncul în care își ducea somnul.

Cum încă nu am văzut un astfel de pașaport, am creat eu unul, inspirat de aroma…vinului Fetească Albă de la Sigillum Moldaviae.

Rămâne la voi să judecați cât din cele spuse de mine sunt de la vin, cât s-au petrecut în realitate, cât credeți când le citiți cu un pahar de vin ținut în mână și cât le credeți când le citiți pe uscat.

Peste toate se pune un Sigillum Moldaviae și rămân scrise pentru istoria Spring SuperBlog 2024.

Ține minte: Ești perfect/ă așa cum ești.