Devenind cine sunt

Mă împing singură de la spate

De 10 minute stau în fața unei coli albe de hârtie. Am alături 2-3 carioci negre și câteva colorate. Vreau să fac un desen neurografic, un desen din acela care te ajuta să îți remodelezi circuitele neuronale din creier și să schimbi unele convingeri adânc înrădăcinate. Pe unele le poți schimba printr-un desen, pe altele în mai multe. Dar dacă faci măcar un desen neurografic ai parte de foarte multe „aha”-uri, pentru că acolo, în desen, te rupi de lume și te întâlnești tu cu tine ca-ntr-o oglindă magică și îți poți spune adevăruri pe care altfel nu ți le-ai spune.
Cum spuneam, am alături 2-3 markere ca nu cumva să se termine vreunul taman când rotunjesc întrepătrunderile dintre linii sau când am un „aha”. Am în minte o temă pe care mi-a fost frică să o abordez din cauza banilor : casa visurilor mele.
Mă încearcă multe temeri: dar eu am deja un apartament, plătesc deja rate la el, de unde fac eu rost de atâția bani, că doar dacă aș fi avut măcar jumătate din cât cred eu că am nevoie atunci mi-aș termina de plătit apartamentul, dacă îi am cum îl realizez eu, cine mă ajută pe mine cu materialele de construcții, cu santierul, arhitectul, cu actele. Eu sunt fizician, nu mă pricep la organizări de șantier.
Bun… să încep totuși…să văd ce vreau eu cu să-mi spun legat de casa visurilor mele. Prima dată întorc foaia pe care o să desenez și notez dorința: Casa visurilor mele. Apoi pun timer-ul să sune peste 2 minute. În aceste 2 minute scriu toate cuvintele care îmi trec prin cap legate de această temă, chiar dacă nu au nici o legătură unele cu altele sau cu tema, chiar dacă se repetă. Apoi trec la partea de catharsis. Există mai multe feluri de a desena catharsisul, dar mie îmi place cel mai mult cel în care simt cum m-aș simți dacă aș pierde acest vis, dacă el nu s-ar realiza nicodată și apoi cu toate sentimentele generate de ceea ce simt desenez cu markerul negru o mâzgălitură timp de 2-3 secunde. La mine seamănă cu niște semnături. Trec apoi la neurografierea ei, la trasarea liniilor neurografice, la rotunjire, la colorarea, la trasarea liniei lui Dumnezeu, iar la rotunjire și la fixarea desenului printr-un cerc. La sfârșit mai urmează 2 minute de scris din nou cuvinte legate de temă.
În timp ce fac pașii de mai sus îmi pun încontinuu întrebări și am alături o foaie goală pe care îmi notez răspunsurile, îmi notez alte întrebări care îmi vin în minte și tot ce are sau aparent nu are legătură cu tema: un telefon care sună, o ușă care se deschide când mă gândesc la ceva anume.
Întrebările pe care mi le pun sunt:
– ce este casa visurilor?
– ce este acasă pentru mine?
– de unde bani?
– oare poate fi acasă orice loc?
– cum e acasă?
– acasă coboară din suflet în casă sau din casă în suflet?
– când moare o casă?
………..
Am desenat vreme de 2 ore și jumătate. Cam atâta ia un desen neurografic. Desenând am ajuns la concluzia – casa visurilor mele este un loc unde sã ajung repede. Mereu am visat ca ea să fie undeva pe un deal cât mai departe de lume, să am pădurea în spate și un râu care sã îmi treacă prin grădină. Să am curte mare și să îmi cresc zmeuri, aluni, nuci, stejari și brazi. Dar vorbind eu cu mine mi-am dat seama că vreau și să ajung repede la casa visurilor, să nu trebuiască să pierd 4 h pe zi ca acum cu naveta, să pot merge la concerte, la festivaluri, fără să-mi fie frică că voi pierde ultimul stb. Că pot veni acasă, să mănânc, să dorm, să fac lecții cu copii și apoi să ies în parc si să mă intorc ori cu ultimul metrou, ori tot pe jos. Să fiu aproape de un tren care mă duce la mare, la munte sau doar mă duce undeva ca în cântecul celor de la Vama.

Desenând m-am întrebat amuzată: oare e posibil să am și eu o mătușã Tamara care să-mi lase o moștenire atât de mare încât probabil să nu fie nevoie să-mi fac grijă de bani?

Am pus pe panoul de plută desenul neurografic și mi-am văzut de treaba cea zilnică mai aruncând din când în când un ochi la el.

Un anunț venit de peste tot

Într-o zi, nu la mult timp după ce am desenat văd pe mediile de socializare un anunț cum că cei care se înscriu într-un proiect finanțat de Primăria Capitalei primeau fonduri nelimitate pentru a construi în locul caselor nelocuite și fără vreo arhitectură de doamne ajută din București, casa visurilor. Tot ce trebuia să faci era să accesezi un link, să îți introduci datele, să aduci adeverințã de la locul de muncă și să te întâlnești cu arhitectul lor pentru a îți face proiectul casei și al curtii. Mai era o condiție : să ai în plan cât mai mult spatiu verde si să muncești în București. Asta pentru a se asigura că respectiva casă nu va rămâne nelocuită și va avea cineva grija și de spațiile verzi. Anunțul spunea că depunerea actelor va începe într-o lună după ce vor fi anunțați toți cei din București și Ilfov. Era parte dintr-un program de mărire a spațiilor verzi din Capitală și cum nu puteau să facă mai multe parcuri, puteau pune la dispoziție locuri nelocuite în care să se planteze.
La 2 zile de la anunțul din mass media am primit un plic în căsuța poștală și la o săptămână a venit și la muncă o circulară care vorbea despre acest proiect al Primariei Capitalei. Mi-am zis în gând că aceasta este mătușa mea Tamara de care aveam nevoie.

Planul casei

În ziua în care am primit circulara am și cerut adeverințã de la locul de muncă, iar când s-a dat drumul la înscrieri m-am înscris și eu. Planul meu pentru casă suna cam așa: voiam o casă care să aibe formă pătrată, iar în interior să se afle o grădinină. Există 4 camere pentru membrii familiei, un living, 2 camere de oaspeți, o bibliotecă, o sală de joacă, o bucătărie cu insulă. Fiecare cameră are baie proprie și din fiecare cameră se poate ajunge în grădină. Fiecare camera are vedere atat spre gradina cât și spre pridvor. Casa, pe partea dinspre exterior conține pe toate laturile sale un pridvor/o prispă sănătoasă de vreo 2 metri lățime. Curtea interioară are un lac cu decorațiuni care seamană cu un izvor care iese dintr-un munte într-un colț, iar în alte două colțuri are 3-4 copaci sub care se află câte o masă și vreo 2 bănci. In ultimul colt se află o fântână. În restul curții (exterioare) se află un brad, 2 stejari, câțiva aluni, un loc de joacă cu un topogan, un leagăn și nisip. Copacii din grădină aveau să fie nuci și tei. Iar aproape de casă aveau să fie plantate răsaduri cu flori de sezon. La unul dintre stâlpii pridvorului urma să fie plantată o maica Domnului ca să miroasă genial, în alt colț urma să fie plantată o passiflora, iar la al treilea un trandafir galben. Ultimul era lăsat liber inițial pentru idei.

Arhitectul a fost încântat de idee. A spus chiar că a muncit cu plăcere la plan, având în vedere că trebuise să proiecteze multe case stil ”răgetul boului” – case fără personalitate, făcute doar să fie.

M-am aflat printre cei care se care au câștigat finanțare nelimitată și un spațiu generos în capitală de unde tocmai se dărâmaseră vreo 3 case părăsite. Urma greul pentru mine: pe cine găsesc să mă ajute cu construcția, adică un diriginte de șantier, un constructor și cum să fac cu achiziția materialelor pentru întreaga casă? Oare există un om a cărui funcție e achizitor materiale de construcții ?

După ce m-au năpădit întrebările de mai sus am zis să o iau totuși de undeva. Am sunat la arhitect să-l întreb dacă cunoaște pe cineva care să mă ajute cu construcția casei. Arhitectul m-a chemat la o cafea și m-a lămurit: eu și echipa de proiectare am tradus nevoile tale și stilul tău de viață, constructorul e cel care organizează și execută lucrările, dirigintele de șantier urmărește, din partea beneficiarului, adică a ta, modul în care lucrările și cerințele proiectului sunt executate. Mi-a spus că mai există un om în tot acest lanț, de care puțină lume a auzit: achizitorul materiale de construcții. Rolul său este de a prelua partea comercială și operațională a achiziției materialelor de construcție și de a o organiza astfel încât beneficiarul să nu fie nevoit să gestioneze singur zeci sau sute de relații cu furnizorii. Achizitorul ține legătura cu beneficiarul și lucrează în baza necesarului trimis de constructor, arhitect, specialiști, proiectanți. Îmi mai spune că a observat atât din experiența lui, cât și din a altor lucrări la care a luat parte că de multe ori în construcția casei se dă un preț care include și manopera pe lângă materiale. Cei de la Primăria Capitalei au decis să despartă cele două procese: achiziția de materiale de construcții de manoperă. În felul acesta se va putea plăti la lucrare și nu se va tărăgăna lucrarea. Mi-a arătat mândru o fotografie de pe telefon, salvată la Favorite:

Arhitectul a spus că îmi pot alege cu cine să lucrez, dar îmi recomandă un achizitor materiale de construcții de la Depozit Virtual. Și materialele tot prin Depozit Virtual îmi recomandă să le achiziționez.

Decizii, decizii

Am ales să lucrez cu Alina Nedelcu de la Depozit Virtual și ce mi-a plăcut cel mai mult a fost faptul că a fost cea care m-a sunat atunci când a fost de ales culoarea la țiglă, atunci când constructorul a spus că recomandă încălzirea prin pardoseală în locul celei clasice, atunci când am trebuit să aleg culoarea parchetului, a gresiei din baie.

O amintire frumoasă a fost aceea în care o invitasem pe Alina să bem un ceai, seara, în curte, ca să privim construcția aproape gata, să sărbătorim cum decurseseră lucrurile până în acel punct lucrările și să ascultăm cum se liniștește Bucureștiul. E ca și cum vezi un copil cum se oprește dintr-un tantrum și apoi ușor, ușor adoarme. Atunci am vorbit despre întrerupătoare, despre panaourile fotovoltaice și despre bateriile de stocare a curentului. ”Îmi doresc tare mult niște întrerupătoare pe care să nu trebuiască să le apăs neapărat. Vreau ceva care să reacționeze la sunet: mă tot gândesc la o bătaie dublă din palme sau la o comandă vocală.” ”Dacă ar fi comandă vocală, ce ai spune?” a întrebat Alina. ”Aș striga: Ușide becul! așa cum a spus colega mea din Piatra Neamț în primele seri de stat la cămin.”

”Ce zici de ideea de a pune panouri solare măcar pe acoperișurile care care sunt îndreptate spre soare?” întrebă savurând Alina ceaiul. ”Îmi place ideea, dar dacă tot pun panouri solare te rog să îmi cauți și niște baterii de stocare a curentului electric produs și un UPS. Inițial mă gândeam să înmagazineze suficient curent cât să spăl o mașină de rufe și să fac un duș, dar vreau să mă gândesc la lucruri mai mari, cum ar fi : să pot usca rufele respective, să pot încărca vreo 3 telefoane simultan, să îmi susțină un radio câte o oră pe zi în caz de război.”

Ne uităm puțin la cer. Nu se poate pune problema de văzut stele în București. E negru și parcă din el se coboară liniștea. Cu ochii la cer și cu gândul la război, Alina m-a întrebat: ”N-ai vrea și o cameră mică, sub pământ, construită ca un adăpost anti-război, anti-atac nuclear.” Am privit-o tăcută câtva timp. Mă gândisem, chiar de multe ori, numai că bucuria unei case în București îmi ștersese pentru moment grija războiului care bate de 4 ani și ceva la porțile țării. ”Vreau unul. Să intre 2 paturi suprapuse, să aibe sisteme de ventilație cu cele mai bune filtre, si împotriva atacurilor chimice, bacteriologice, nucleare. Să aibă rafturi săpate în ziduri cu conserve, cu jocuri, cu cărți, cu radio. Toate acestea într- cameră, iar în alta să fie un acvariu unde să putem crește pește și etajat mai multe ghivece mari de 1m x 1m în care să putem crește ciuperci, cartofi, morcovi și un acvariu pentru gândaci. Iar sistemul electric să fie alimentat din 3 surse: de la panourile fotovoltaice, de la o morișcă de vânt și de la 2 bicilete cu dinam care vreau să fie tot în adăpost. Acum nu știu dacă se mai poate face.” ”O să vorbesc cu arhitectul, proiectantul și dirigintele de șantier și văd ce zic.”

De putut s-a putut. Așa că pot sta liniștită și din punctul de vedere al dezastrelor.

Party de casă nouă

Atunci când casa împreună cu actele au fost gata și au fost semnate am făcut ceea ce nu am reușit să fac atunci când mi-am luat apartamentul: un party de casă nouă. Am decorat curtea externă și cea internă cu multe luminițe, lumânări, am făcut prăjituri și am cumpărat chips, bere și vin și i-am invitat pe toți cei care mă ajutaseră cu construcția: arhitectul cu ideile lui bune, proiectantul, dirigintele de șantier și constructorul care făcuseră posibilă nu numai casa, dar și adăpostul anti-dezastre, oamenii de la Primăria Capitalei care avuseseră acest proiect genial, Alina de la Depozit Virtual care m-a salvat de multe ori, care mi-a pus toate întrebările pe care eu nu mi le-aș fi pus, precum și prietenii mei dragi. Am ascultat muzică, am dansat și am terminat seara cu niște jocuri de societate: Catan, Carcassone și Păturica.

Această poveste a fost un exercițiu de imaginație realizat pentru prima probă a ediției SuperBlog 2026. Cu toate acestea, eu aștept în continuare ca desenul neurografic să-și facă efectul și să văd casa și adăpostul anti-dezastre realizate. Vreau acel party de casă nouă.

Ține minte: Iubește-te ! Ești perfect/ă așa cum ești!