Aceasta este recenzia mea pentru această carte. După cum veți vedea ea curge pentru că am scris-o pe măsură ce am citit-o. Va fi la final și o recenzie globală, ca un fel de impresie la rece după finalul cărții precum și un paragraf preferat (deși am mai multe preferate).
Recenzia pe măsură ce citeam
Ca un fel de nota bene: eu fac multe asocieri, astfel încât recenzia mea cuprinde atât referiri la alte cărți sau la filme. Pe toate vă recomand călduros să le citiți sau să le vizionați, dar după ce citiți cartea lui Cătălin. Toate referirile la filme îmi aparțin, în sensul că nu știu dacă Cătălin le-a văzut sau nu.
Cand am luat cartea în mână și i-am citit titlul mintea mi s-a dus la mai multe scenarii posibile: la cel din filmul Dark de pe Netflix și la filmul „Anomalia„. Pe măsură ce citeam primul capitol mă tot gândeam la filmul „The Happening (2008)” în care toate plantele emiteau un gaz care o dată inhalat îi făcea pe oameni să se sinucidă. Iar totul se împletește ușor cu ceva idei totalitare din romanul 1984 de George Orwell și bineînțeles din „V for Vendetta (2005)„.
Are umor – trebuie musai să citești faza cu cravata de la pagina 13, dar și alte pasaje din carte. Tot ca hint umoristic : Care e cel mai ciudat nume pe care i l-ai da câinelui tău?
La un moment dat descrierile m-au dus cu gândul la filmul ”Men in black (1997)”.
Cartea aduce un pic cu aventurile eroilor lui Igor Bergler și este și o lectură din care poți învăța ușor noțiuni de fizică. Ca un fel de fizică distractivă fără să îți fie frică de proful de fizică care o să te ridice în picioare si o să te intrebe ce e forța Coriolis.
Pe la pagina 47 deja îmi spuneam : Cartea asta e genială, trebuie să o recomand și altora.
Când am văzut scris DH3 m-am gandit initial la deuteriu – tritiu (izotopi ai hidrogenului), dar conform autorului H3 vine și de la Heliu – 3 deși chimistul din mine urlă că simbolul de la Heliu e He, nu H3 ca la tritiu, dar pot face o excepție de dragul SF-ului, sau nu, voi ce ziceti?
Pentru partea de decorporalizare, de la sfârșit, gândul meu se duce la filmul unde se vorbește de serul adevărului, unde tipa se contopește cu infinitul. – Lucy (2014)
Dacă vrei o carte cu glume de fizician, Anomalia is the one.
Când eram în facultate, stăteam de vorbă cu un coleg, iar un student de anul I, ascultându-ne a zis: „Credeam că voi de la fizică sunteți atei”. La care amicul meu i-a răspuns: „Te înșeli! Limită din religie este fizică. Fizica demonstrează existența lui Dumnezeu, nu o neagă.” Așa și cartea aceasta, scrisă de un fizician ne vorbește folosind principii din fizică despre legătura noastră cu Divinitatea, indiferent că vrem să o numim Sursă, Dumnezeu, Allah, Calea, Nevăzutul…
La fel cum ne amintește de faptul că Toți facem Totul și că suntem uniți și interconectați (într-o matrice uneori greu de înțeles cu mințile actuale).
Cu 21 de pagini inainte de finalul cărții m-am oprit din citit. M-am uitat pe geam. Ceream o amânare și asta pentru că voiam ca romanul să nu se termine. Ca atunci când savurezi mult mai profund ultimele guri de înghețată. Ca atunci când știi că un lucru magic se termină și nu vrei. Nu vreau să se termine acest roman.
În ultimul capitol, aproape de final o explicație m-a dus fulgerător cu gândul la Nosso Lar.
Iar sfârșitul are iz de Dark de pe Netflix, unde totul este ciclic până în momentul în care se alege conștient ruperea ciclicității urmată de pacea supremă.
Nu știu dacă se poate, dar pentru un moment am simțit că vreau și o continuare la acest roman, deși este superb și așa.
Recenzia globală
Anomalia este o carte care îți testează limitele imaginației, ale înțelegerii, ale predicției (știi momentele acelea când încerci să ghicești ceea ce urmează să se întâmple). Am avut plăcerea că chiar dacă am mai răsfoit-o și am citit pasaje aleator tot să nu îmi dau seama ce face fiecare personaj până nu am citit rând cu rând. Este o carte despre un posibil viitor, despre credință, despre ceea ce se poate întâmpla atunci când nu ne conectăm la lumină, la ajutor, ci la ego. Este o poveste ce se întâmplă oarecum și în zilele nostre privind la toate sistemele guvernamentale, la istoriile prefabricate. Cartea povestește despre natura umană care încearcă să păstreze bucăți din natură nealterate, despre sacrificiul uman, despre sacrificiul matern, despre iubire. Ce mi-a plăcut cel mai mult este ideea de circularitate, de întoarcere la origine, mai ales atunci când umanitatea a dat greș, pentru a o lua încă o dată de la capăt, pentru a aștepta ca toți oamenii să fie pregătiți să înțeleagă adevăruri profunde. Iar acea origine este cea mai bună variantă la care s-a oprit umanitatea. Ca și cum ai da save la un joc atunci când totul merge bine, înainte de a explora ce se întâmplă în diverse situații.
Paragraf preferat
Întrucât nu am voie să las paragrafe mai lungi de 100 de cuvinte, am căutat unul care să se încadreze în această cerință, am numărat cuvintele – 74 și vi-l las mai jos:
”În acest moment avem o infinitate de posibilități în fața noastră. Cum poți să reduci o infinitate de posibilități la unele favorabile? Îți voi răspunde tot eu. Trebuie să faci doar un pas. Cu fiecare pas făcut creezi a altă infinitate de posibilități de a găsi o cale de rezolvare. Secretul e să nu te oprești din făcut pași și vei vedea că la un moment dat infinitățile colapsează, rămânând o posibilitate, una singură.”
Te invit să citești cartea plecând de la întrebarea : Ce ar fi dacă toate gândurile oamenilor ar fi interconectate ca rădăcinile plantelor ?
Cartea se poate comanda de oriunde preferați:
- din Cărturești
- de pe Libris
- de la editura Siono unde a fost și tipărită
și chiar și de pe cel.ro.
Se găsește și în aplicația goodreads în caz că vrei să îi lași o recenzie.
Ține minte: Iubește-te ! Ești perfect/ă așa cum ești !
Devenind cine sunt 
Lasă un comentariu