Nu prea mai merg la biserici pentru că le simt pustii, ca și când Dumnezeu nu ar mai fi pășit acolo de veacuri. Mai intru când și când într-o biserică catolică sau într-o moschee. Acolo găsesc pace, liniște și bun simț. Nu e nici o baba sau moș care să se ia de tine că nu ai făcut un cutare obicei, că nu ai stat drept sau îngenuncheat într-un anumit moment al slujbei. Acelea sunt locurile în care pot ajunge la Dumnezeul din mine, care e și cel de pretutindeni, și ca să zic așa mai pe înțelesul tuturor, pot să îl conectez pe Dumnezeu din mine la Cel de pretutindeni (nu așa se simte, dar altfel nu pot explica).
Eram într-o moschee gândindu-mă la ceea ce îmi lipsește, când, deodată, se apropie de mine un imam și mă întreabă cauza gândurilor mele.
-Simt că îmi lipsește căldura oamenilor, că nu sunt iubită, apreciată la adevărata mea valoare, că toată lumea e mai importantă și contează mai mult decât mine.
M-a ascultat fără să mă judece, fără să aprobe sau să dezaprobe ceea ce am zis eu. S-a uitat la lacrimile mari care îmi curgeau pe obraji și care se opreau in hijab-ul încropit un pic neîndemânatic dintr-o eșarfă. Când a simțit momentul oportun, aceea pauză din marea de disperare, a spus:
-Dacă ai putea dărui 3 lănțișoare cu pandantiv și cu mesaj cui le-ai dărui și de ce?
-Celor 3 oameni din viața mea care au avut un impact major asupra mea.
Imamul a spus după un strop de tăcere:
-Cuvinte cam pompoase și cam de manual. Vreau mai exact să îi numești și să te gândești la ce le-ai zice din inimă dacă ar fi să le mulțumești. Vizualizează o lumină din ce culoare vrei tu și trimite-le-o în timp ce le mulțumești.
– Prima persoană este cea mai bună prietenă a mea și îi spun așa: „Îți mulțumesc pentru că m-ai acceptat așa cum sunt, că ai văzut lumina în tot întunericul din mine, că ai avut răbdare atunci când eu nu am avut, că mi-ai explicat deși știai că nu înțeleg și că ai avut răbdare ca eu singură să ajung la răspuns (ca să-l înțeleg). Îți mulțumesc că ai fost umărul pe care am plâns și brațele care m-au îmbrățișat atunci când aveam cea mai mare nevoie. Îți mulțumesc că ești și că faci acel lucru grozav : acela de a doar asculta. Nu știu cum e pentru alții, dar pentru mine e important să știu că mă ascultă cineva și nu vorbesc singură în gândurile mele.”
-Și ce culoare avea lumina cu care i-ai trimis mesajul?-
-A fost o lumină albă cu sclipri de aur.
-Celei de-a doua persoane ce i-ai spune:
-„Îți mulțumesc că faci ca eu să exist și în alte locuri. Iar acest lucru se întâmplă atunci când îți aduci aminte să-mi lași un mesaj scris de mână ta de ziua mea, când îmi scrii atunci când se petrec căcaturi în țară ca să te asiguri că sunt bine. Îți mulțumesc că prin faptul că m-ai acceptat așa cum sunt m-am putut accepta și eu. Poate o să fac doctoratul ca să bem sticla aceea de vin. Mi-ar plăcea tare mult să mai jucăm o partidă de table. Mai avem până ajungem la 100 de puncte.” Mesajul ar fi însoțit de o lumină maro cu sclipiri de aur.
-Și celei de-a treia persoane ce i-ai spune?
-„Uneori mă întreb dacă a fost cel mai bun sau cel mai prost moment în care ne-am întâlnit, dar vreau să îți mulțumesc pentru oglinda care ești pentru mine. Sunt atât de multe părți ale mele pe care nu am vrut să le accept până când nu le-am văzut oglindite în tine. Iar acest lucru m-a ajutat enorm să pot da ochii cu adevărul care doare, dar e necesar. Îți mulțumesc că prin tine mi-am acceptat și primul nume, iar o dată cu acceptarea a venit și puterea dată de nume.” Iar toată această mulțumire i-am transmis-o pe o lumină albastră.
Imamul a rămas câteva clipe în tăcere alături de mine și apoi a zis:
-Cât timp tu îți exprimai recunoștința față de cei 3 prieteni, mie mi-a venit o idee. De ce nu ai înregistra aceste mesaje într-o bijuterie cu stocare inteligentă ?
-Există așa ceva ? am întrebat plină de speranță.
-Da, cei de la Anyoli au pe site-ul lor http://www.anyoli.ro, bijuterii care atunci când sunt apropiate de telefonul mobil pot reda mesajul de la tine. Mesajul poate fi sub una din formele: video, imagine, audio, text, document, link, biblie – adică ți se deschide Biblia la propriu, versete 365 – adică câte un verset diferit pentru fiecare zi a anului și 365 DareToShine – în fiecare zi persoana va putea citi câte un mesaj inspirațional.
-Eu cred că aș rămâne pe partea de audio și aș adăuga eventual și câte o imagine.
-Sunt de acord cu tine, a continuat imamul. Și mi-am permis să aleg 3 bijuterii cu stocare inteligentă pentru prietenii tăi.
El și-a scos telefonul, iar pe ecran se vedea fotografia unui Lănțișor reglabil cu pandantiv îngeraș din argint și piatra Madre Perla.
-Am ales acest lănțișor pentru prietena ta. Din felul în care ai descris-o ar avea nevoie de ceva din argint și piatră Madre Perla.
-Ce caracteristici au argintul și piatra Madre Perla? am întrebat.
-Argintul este privit drept un metal sacru, ce îi oferă purtătorului protecție, îndepărtând energiile negative. Argintul negru, din care este făurită această bijuterie, este un simbol al voinței umane și al adaptabilității, ajutându-i pe oameni să rămână calmi și să își găsească echilibrul. Cochilia de Madre Perla simbolizează dragostea, norocul și prosperitatea, fiind piatra care trezește memoria primordială a originii noastre, iar pe măsură ce se amplifică, aceasta va duce către o iubire divină infinită. Pe lângă asta, Madre Perla este cunoscută și drept piatra sincerității, scoțând adevarul la iveală în anumite situații din viață.
-Ce fain, până la urmă lănțișoarele sunt ca niște îmbrățișări purtate mereu la gât! am exclamat.


– Pentru al doilea prieten al tău aș alege Brățara din piele, maro deschis, cu pandantiv floare detașabil, aur 9K, piatra Ochi de Tigru pentru că piatra Ochi de Tigru este emblema curajului și a energiei, încurajându-ne să trăim îndrăzneț și să profităm de orice oportunitate pe care viața ne-o oferă. Ea ne ajută în momentele în care avem nevoie de un impuls, de un ajutor pentru a ne asuma anumite riscuri. Purtarea Ochiului de Tigru este potrivită pentru persoanele active, energice, celor ce caută să se afirme, fiind o piatră ce ajută în a rămâne conectat la realitate, chiar și în momentele în care agitația își face loc în viața noastră.
– Iar pentru cel de-al treilea prieten ce ați ales?
– Am ales niște Butoni unisex din aur galben 18 K cu piatra Lapis Lazuli. Lapis Lazuli este o piatră specială deoarece te poate ajuta să îți găsești echilibrul, oferindu-ți sprijin în a te conecta cu sinele interior, astfel încât să te bucuri de liniște și armonie pe plan personal. Bijuteria la baza căreia stă aceasta piatră este o opțiune perfectă pentru persoanele elegante, fiind un simbol al regalității, al persoanelor ce caută să iasă în evidență, însă fără să îți piardă subtilitatea. Pe lângă toate acestea, Lapis Lazuli are un rol vindecător foarte puternic, protejând purtătorul de anxietate și agitație.

-Să știți că aveți idei bune, am spus eu, fiindcă eu sunt o persoane care ”LoveToGive”.
Au urmat momente de tăcere care au părut secole pentru că aveam o întrebare care mă măcina la fel de adânc ca și prima:
-Și eu cum pot știi că am avut un impac asupra lor?
-Nu știi. Poți doar să fi acolo, să iubești și să trimiți lumină. Și să le iei bijuterii cu stocare inteligentă și cu mesaj dacă ții morțiș ca ei să știe. Atât.
Mi-a luat mult timp să accept ultimele cuvinte ale imamului. Pentru că reprezintă un adevăr dureros: nu putem știi niciodată cu adevărat ce este în sufletul celuilalt și ce urmă lăsam.
După ce a plecat imamul am căutat să văd dacă mesajul de la mine poate fi citit pe orice telefon. Răspunsul a fost afirmativ și este foarte bine explicat în clipul următor:
Imaginile sunt preluate de pe pagina de instagram a Anyoli.
Am scris despre un subiect pe care uneori îl port cu mine pentru proba numărul 8 din cadrul competiției SuperBlog 2025.
Ține minte: Ești perfect/ă așa cum ești!
Lasă un comentariu