Devenind cine sunt

”Dacă ți-aș lua toate amintirile și prin urmare toată povara ai putea să o iei din nou de la capăt. Ce zici, vrei?”

Își amintea aceste fraze din când în când, dar nu mai putea spune unde și dacă le auzise. La început știuse că le auzise într-un vis, alteori se gândea că poate și le imaginase mintea ei nebună, că doar de la nebuni o externaseră. Și mai nou, încercând să uite că viața ei de care își amintea începuse la nebuni, se gândea că a auzit acele fraze într-un film sau că le-a citit prin vreun roman prost.

Își găsise de lucru ca social media manager și câștiga bine. Scria povești pentru diverse produsele diverselor firme. Locuia la mansarda unui bloc din capitală, într-o garsonieră. De când o văzuse îi plăcuse: nu era nici prea mare, nici prea mică, avea bucătăria închisă, un living-dormitor și o baie. Avea o fereastră mare în acoperiș prin care se vedea tot cerul și una normală în zid unde își amenajase un loc de citit și privit orașul și gândurile. Acolo mai scria poezii, nu ca să le publice, ci ca să își descarce acele trăiri care nu știa de unde vin – poate din viața ei de dinainte de nebunie.

”Copacii se țes de o parte și de alta

a aceluiași pământ;

Pe de o parte rădăcini,

pe de alta crengi.

Ca o refracție negativă a unei vieți

care a vrut să crească în ambele sensuri;

Să considere soarele o sursă de lumină

Și întunericul o sursă de substanță.

Ca și cum te-ai încăzi în neființă

Ca să poți trece pasager prin ființă.”

Cunoscuse pe cineva la un club de lectură. Se întâlneau să se plimbe prin parcuri, să dezbată teme filozofice la un pahar de vin bun, să se plimbe cu trenul hai-hui prin țară și cu avionul prin străinătate. Nu locuiau împreună pentru că simțise că îi ia tot spațiul, că ar fi avut nevoie (dacă s-ar fi mutat împreună) de un spațiu tampon, un loc unde să existe doar ea cu gândurile ei, unde să poată să gândească, să simtă, să urască, să iubească, să (se) bată cu oricine și orice în mintea ei și în aer, fără a se lovi fizic de cineva, de conceptele lui, fără ca două experiențe diferite să intre în conflic din cauza unor trăiri care doar au nevoie să fie trăite. Avea nevoie de un așa zis spațiu de dilatare, un spațiu unde să se poată umfla ca un balon când simțea că o copleșeau prea multe, dar în același timp nu voia să încarce pe nimeni cu problemele ei. Voia să fie un balon care să aibă loc să acumuleze atât aer cât avea nevoie înainte de a face ”poc”.

Și totuși, la un moment dat, a acceptat să împartă același acoperiș cu el. Își găsiseră o casă unde aveau și camere la comun, dar fuseseră de acord ca fiecare să aibă și spațiul lui unde să se retragă atunci când fiecare simțea nevoia. Unele apropieri sunt mai mișto după scurte distanțări. O cumpăraseră la gri ca să poată să și-o aranjeze cum își doreau. Au zis ca prima dată să aleagă parchetul ca restul: vopseaua, mobila, să se asorteze cu el. Un apropiat de-al lui le-a povestit că cei de Alma Parchet oferă lucrări la cheie, de la sfătuirea cu clientul. la alegerea parchetului și până la transportul acestuia și montarea lui. Așa că au mers la sediul Alma Parchet aflat pe Str. Simetrie, nr 57 în Bucuresti. Atunci când a intrat, Adela a remarcat două lucruri care i-au rămas întipărite în memorie: tapetul de pe pereți și masa de lemn unde urma să stea la discuțiile despre parchet.

A rămas uitându-se la tapet, apoi a întins mâna și și-a trecut-o pe tot conturul copacului, pornind de acolo de unde iese din pământ până la una din crengi. O trecea ușor încercând să deslușească ce anume încerca să-i transmită copacul acela, ce amintiri îi trezea. Frânturi dintr-o viață nu departe de aceasta se iveau cu iuțeala unui flash: aici era Adela mică trecând palma pe deasupra balustrăzii podului din orașul natal (ca și cum ar fi vrut să simtă metalul zburând nici prea departe de el, dar nici intrând în coliziune cu el – fiind un avion care merge de-a lungul unui drum de otel). Apoi erau toate acele șanțuri din coaja copacului care se unduiau ușor ba la stânga, ba la dreapta, fără a avea unghiuri drepte, fără a avea vreun pattern. La ele și la felul în care se unduiesc ramurile îi spusese cineva de la un curs de neurografică să fie atentă, pentru că de acolo se putea inspira pentru a desena liniile neurografice. Și al treilea lucru era un fragment din cartea Jocul lui Ender unde una dintre fetele din carte, ”the chosen one” își dovedise tăria de caracter urmărind cu privirea, fără să piardă șirul, toate liniile din modelul parchetului aflat pe podeaua unde era închisă. Deci erau amintiri despre viața ei de dinainte: fusese și ea mică, într-un oraș cu un râu (evident!), făcuse un curs de neurografică și îi plăcuse să citească.

Masa aceea era atât de fină încât părea o piele ce așteaptă să fie mângâiată sau îmbrăcată. Deși nu se putea hotărî dacă ar păstra-o cu sau fără față de masă – masa, nu pielea. :)) Oare și sufletul poate să fie catifelat ca acea masă și cu goluri provenite de la ceva ce a fost, și care, de fapt, nu îi iau din farmec, ci îl adâncesc?

Au luat loc la acea masă și fondatoarea și managera de la Alma Parchet, Georgiana Enache, a început să le povestească despre parchet ca să își facă o idee generală. Prima dată au avut întrebări simple despre câte persoane vor locui în casa lor, ce fel de încălzire vor avea. La tipul de încălzire încă nu se deciseseră, oscilau foarte mult între încălzirea în pardoseală și cea clasică. Adela voia să scape de clasicele calorifere și de ideea de a pune la uscat lucruri pe ele. Astfel au aflat că era foarte imprtant să se decidă ce tip de încălzire urmau să-și pună fiindcă dacă urmau s-o aleagă pe cea în pardoseală doar anumite specii de parchet de lemn s-ar fi pretat, pe când mai toate tipurile de parchet stratificat ar fi fost în regulă de folosit. Parchetul de lemn, dacă nu este din cele speciale pentru încălzirea în pardoseală, poate să crape sau să formeze rosturi. Tipurile de parchet stratificat care nu sunt recomandate pentru încălzirea în pardoseală sunt cele Wenghe, de paltin și de fag. Dacă ar fi să meargă pe parchet stratificat trebuie să știe că acesta se împarte în parchet dublu stratificat și parchet triplu stratificat. Iar dacă alegem un parchet stratificat, indiferent de numărul de straturi să alegem unul cu un strat de uzură mare (de la 3 mm în sus, până la 4 mm, foarte rar 5 mm). Cu cât stratul de uzură este mai mare cu atât durata lui de viață este mai mare (50 ani, cu refinisări făcute la 15 ani). Ca să înțeleagă un pic mai bine cum este cu parchetul stratificat, Georgiana a luat o mostră de parchet triplu stratificat și le-a arătat cum este compusă din stratul de uzură (este stratul care se rașchetează) și este din stejar și alte două straturi din lemn de rășinos. Unul din acele două straturi, ultimul, este mai subțire și este stratul de contrabalans, cel care duce tot greul. El le ține pe celelalte două împreună. În cazul în care se optează pentru rașchetare și refinisare, parchetul stratificat trebuie să fie montat cu adeziv și atunci ar putea fi refinisat cam de 3-4 ori. Dacă se alege montarea flotantă atunci se poate face doar o refinisare, cel mult două. Dar în același timp, parchetul montat flotant se poate desface și muta, pe când cel montat cu adeziv rămâne acolo.

Adela a rămas gândindu-se fără să vrea că așa e și în relații: dacă rămâi poți refinisa de mai multe ori sau îți poți lua jucăriile și pleca? Dar oare când e bine să fie forever și când e bine să pleci? Până la urmă cu servicii premium îți poți oricând schimba parchetul din lemn, chiar dacă înainte ai avut unul montat cu adeziv. Fiecare persoană merită tot ce e mai bun, confort, calitate, atât în relații, cât și în ceea ce privește parchetul. Fiecare vrea și are dreptul să se simtă ”acasă” atât în casă, cât și în suflet.

Apoi au trecut la povestitul despre rostul de dilatație. Acesta este un spațiu aflat între parchet și perete ca parchetul să aibă unde să se ducă. Dacă se pune până în zid el nu are unde să se ducă și se va umfla pe la mijlocul camerei. El se calculează în funcție de mai mulți factori: mărimea camerei, dimensiunea plăcii de parchet, dacă există sau nu încălzire în pardoseală și tipul de parchet. Unde mai auzise Adela de dilatație ? Ce altceva se mai dilată ? Baloanele când sunt umplute cu aer cald, barele de fier, uterul în timpul sarcinii, vaginul în timpul nașterii… Oare avusese Adela vreodată copii? Toată terminologia asta îi părea cunoscută.

Au trecut la a le prezenta tipurile de parchet: parchet Chevron, parchet Herringbone, parchet Teak, Jetoba, Merbau, Iroko.

Au vorbit apoi despre parchetul premium pentru care se oferă garanție la finisaj. Acesta rezistă mai mult în timp. Finisajul este stratul protector care se dă deasupra și care poate fi cu ulei sau cu lac, dar și orice fel de tratament care se aplică parchetului. În cazul parchetului triplu stratificat, finisajul se aplică în fabrică, iar în cazul parchetului dublu stratificat finisajul se poate aplica și în fabrică, dar și la client. Uleiul care se aplică poate fi monocomponent, este mai rezistent și se aplică o dată la 2 ani sau bicomponent, iar când e aplicat devine impermeabil. În cazul uleiului bicomponent se mai aplică o dată la 2-3 ani o soluție de reîmprospătare. În schimb uleiul finisajul cu ulei nu este rezistent la zgârieturi. Pentru a fi rezistent la zgârieturi era nevoie de un finisaj cu lac, de preferat lac cu protecție UV fiindcă întărește fibra. Adela s-a uitat la partenerul său și s-au înțeles din priviri: punctul de plecare al parchetului avea să fie un parchet dat cu lac cu protecție la UV pentru că urmau să își ia o pisică de casă nouă. Iar dacă orice se putea negocia, inclusiv încălzirea în pardoseală, pisica era nenegociabilă. Poate ar trebui ca și animelele de companie ținute indoor să fie criteriu la alegerea parchetului.

Apoi au avut o întrebare: de ce scârțâie parchetul? Explicația a fost simplă: pe vremuri parchetul se monta peste dușumea și se bătea la cuișoare. În timp, de la mers pe el, s-au mișcat plăcile și s-a creat spațiu între cui și lemn, iar faptul că se lovește placă pe placă face să iasă sunetul specific de scârțâit. Adela a mai avut un flash: se afla în living-ul bunicilor încercând să ajungă până la baie. Știa pe care plăci să calce și cum să calce pe ele ca să nu scârțâie sau dacă o fac să nu scârțâie așa mult. Casa bunicilor era ca un teren din filmele cu spioni în care avea tot felul de obstacole.

Pentru că atmosfera se transformase într-una prietenească au întrebat-o pe Georgiana Enache care a fost cea mai ciudată cerință de parchet. A fost vorba de niște parchet care aveau culorile roșu și gri. Atunci Adela s-a gândit că aceste nuanțe stau la limita normalității, dar tot în normal se încadrează. Până la urmă normalitatea se întinde între două nebunii, dar oricât de aproape ar fi de unul din capete, tot în intervalul normalității se cheamă că se încadrează.

Au plătit un avans, plecat acasă, rămânând ca în două zile să vină cu răspunsul final în ceea ce privește tipul de parchet rămas. Acasă la ea, lângă geam, Adela s-a așezat cu cana cu ceai de iarnă în mână. Flash-urile acelea veniseră din viața ei de dinainte, din viața pe care voise să o uite, din viața de dincolo de granița dintre normalitate și nebunie. Oare avea curajul să privească dincolo de ea? Dacă chiar avea copii, cum îi va integra în noua viață?

Pentru că indiferent de unde venea, avea un trecut, care continua să trăiască în ea și să iasă la suprafață, la fel cum și copacul trăiește mai departe prin parchet.

Fotografiile cu parchet sunt din galeria Alma Parchet.

Le mulțumesc celor de la Alma Parchet pentru vizita organizată la showroom-ul lor, pentru explicațiile prețioase, pentru momentele de amuzament și pentru ocazia de a scrie la această probă frumoasă din cadrul SuperBlog 2025.