Devenind cine sunt

1. Balada Miorița
2. Fiecare mamă se naște o dată cu copilul său
3. Rămâi sau pleci
4. O altă viață fără carne

Uneori stau să mă gândesc la Timp, acest maestru care toate le poate, toate le rabdă, toate le așează, toate le știe. Poate că Timpul este chiar o altă definiție sau un alt nume al lui Dumnezeu. Oare este în noi, în afara noastră sau pur și simplu realizează o sinusoidă intrând și ieșind din noi, lăsându-ne să rumegăm ceea ce ne-a predat, lecțiile pe care le-am avut avut de învățat, evenimentele pe care a trebuit să le trăim? Oare nu este el cel care ne rafinează, care ne învață să vedem frumusețea în simplitate și ne dezvăluie într-un final cunoștințe vechi, parcă uitate din vremuri când lumea mai credea în magie, când cuvintele aveau dublu înțeles, când trebuia să vezi dincolo de văl.

Balada Miorița

Am aproape 37 de ani și mereu m-au pasionat lucrurile care au dublu sens. Știu că sensurile duble par complicate și par a fi departe de simplitate. Dar în esența lui simplul e complex. La fel ca mine: cum am mai spus de-a lungul blogului, sunt un „triplex confinum” (locul de întâlnire a 3 state): mama e din Oltenia, bunicul dinspre tată e din Moldova, iar numele meu de fată înseamnă Ardeal. La fel este și vinarsul Miorița de la Beciul Domnesc. Acesta s-a născut și s-a rafinat prin trecerea timpului în Subcarpații de Curbură care sunt și ei un „triplex confinum” – granița dintre Ardeal, Muntenia și Moldova.

Soțul meu este din Moldova, din zona Romanului. Beciul Domnesc își are originile prin Focșani, iar în Odobești se află Monumentul Beciul Domnesc. Este locul unde tradiția și istoria înnobilează prezentul. Monumentul Beciul Domnesc datează din secolul al XVI-lea. Începutul acestui secol coincide cu ultimii ani de domnie ai lui Ștefan cel Mare și conform legendelor zonei, monumentul este ctitoria acestui voievod. În 1834, domnitorul Mihai Sturza, intră în posesia a peste de 200 de hectare de viță de vie și devine proprietarul a două crame de piatră vechi de secole. Una dintre ele fiind Beciul Domnesc.

Când eram mică m-au fascinat baladele și unele opere literare: balada Miorița, Luceafărul, Maitreyi, Iona, Pădurea Spânzuraților. La orele de română din liceu, profesoara mă întreba mereu dacă nu văd ceva mai mult în Miorița și în Luceafărul. Atunci, pe la 16 – 17 ani nu înțelegeam. Pe la 33 de ani, bunicul soțului meu, ne-a sunat să ne spună că el în 3 zile se însoară. Noi am luat-o de bună, așa cum am luat ad-literam și balada Miorița. Numai că în vreo 3 zile a murit. Și fix atunci am înțeles versurile baladei :

Atunci am înțeles că însurătoarea însemna moarte. Numai că nu a putut să zică că o să moară. Timpul mi-a dat 33 de ani ca să acumulez informații lent, în stilul meu, să le pun cap la cap, să le rafinez ca să înțeleg ceea ce a vrut să audă profesoara de română: că uneori moartea este o însurătoare, cu cele veșnice (dar nu în sensul trist), ci în sensul fericit, de întoarcere la origine, de unire cu Totul, de întoarcere în sânul Timpului, așa cum un soț se întoarce în brațele soției. La fel, Timpul, a cizelat, a rafinat, a transformat Vinars-ul Miorița X.O.30 ani. 30 ani este timpul în care distilatul a avut vreme să-și desăvârșească aromele în butoaiele de stejar. Astfel strugurii de tipul Fetească Regală proveniți din Podgoriile Panciu au devenit licoarea care timp de mai bine de 30 ani s-a transformat, și-a dat timp, a trecut prin dublă fermentare astfel încât să ne poată încânta cu note de ciocolată caldă, nuci pecan, stafide, vanilie, cuișoare, dar și nuanțele de tutun și mosc. Iar toate aceste caracteristici nobile te îndeamnă să savurezi și să-ți împletești povestea cu a sa la o temperatură de 18-20 de grade în boluri de sticlă, transparente, a căror deschidere să aibă aproximativ 1/3 din diametrul maxim al bolului.

Fiecare mamă se naște o dată cu copilul său

Până nu demult nu aveam idee ce înseamnă să fii mamă. Aveam impresia că este ușor să crești copii: le dai să mănânce, îi schimbi, îi plimbi, te joci din când în când cu ei, îi pupi, îi îmbrățișezi și le spui povești, iar când ai nevoie să lucrezi sau să porți o conversație cu un alt adult ei stau liniștiți. De aproape 9 ani sunt mamă, iar toate cele scrise mai sus pot să fie doar moduri prin care încurajezi pe cineva să aibă copii. Pentru că adevărul este că nu știi ce să faci unui copil până nu ai unul al tău. Uneori ai nevoie de multă cafea pentru lungile nopți în care copilul învață acomodarea la ciclul noapte – zi sau are colici, febră, energie extrem de multă, când deși ți se închid ochii îl mai lași o dată la oliță că poate prinde drag de ea și scapi de pampers. Alteori ai nevoie să-ți aprinzi de o lumânare de vanilie ca să simți că faci ceva pentru tine când ai bateriile descărcate fiindcă răbdarea ajunge sub Groapa Marianelor căci deși a dormit bine toată noaptea copilul se trezește prost dispus și mârâie de când a deschis ochii, când nu e bine nimic din ce zici sau ce faci tu, indiferent că îi vorbești calm, că îi explici de multe ori sau că pur și simplu te transformi în dragon și urlii la el. Sunt dăți când nu apuci să mănânci decât curmale sperând să îți satisfacă și nivelul de energie și foamea, iar alteori te rogi ca pruncul tău să mănânce și roșcove numai să mănânce ceva. Bineînțeles că sunt și momente de neuitat când îi pupi tălpițele mici și la un moment dat constați că doar pupicul tău a rămas mic, iar acele tălpițe sunt cât palma ta. Când îți prind obrajii cu ambele palme și te mângâie sau îți spun că te iubesc sau când pur și simplu au vreo replică care dă pe spate orice adult. Bineînțes mai sunt și unele momente mai rare când vin bunicii, iar copii se lipesc de ei și atunci te gândești cum ți-ai putea petrece una din puținele nopți liniștite. Și brusc îți aduci aminte de cafeaua nopților lungi, de vanilia terapeutică, de curmalele cele țiitoare de foame și de roșcovele din biblie și îți dai seama că toate aceste arome se regăsesc în Vinars-ul Miorița X.O., care este învechit și maturat de minim 7 ani, cam câți ani am de când sunt mamă. Nu are pretenții speciale întrucât se poate savura la 20-22⁰C, în boluri de sticlă, transparente, a căror deschidere să aibă un diametru de aproximativ 1/3 din diametrul maxim al bolului. Nici tu nu prea mai ai multe pretenții – viața de părinte te învață să îți rafinezi pretențiile, să le cerni și să ajungi la compromisuri și poate să te cațări pe culmi ale răbdării care ar face orice călugăr șaolin invidios.

Rămâi sau pleci

Se spune că după 4 ani e cam bine să îți schimbi job-ul ca să nu te plafonezi. Multă vreme am aplicat această regulă în viața mea. Nu am schimbat domeniul, ci doar locul de muncă. Numai că, după mai multe locuri de muncă, am ajuns la concluzia că uneori trebuie să rămâi în locul în care notele fructate de stafide și smochine date de colegii înțelegători și săritori și un șef care te susține se împletesc cu notele de vanilie și scorțișoară date de acele obstacole menite să te facă mai bun, să îți aduci aminte că nu ai atins perfecțiunea și că mai ai ceva de învățat și de perfecționat. Iar din când în când merge făcut un team buiding cu toată echipa, unde, seara, în vârf de munte, când temperatura coboară numai bine la 20-22⁰C lângă un cântec de chitară (recomand Colo-n vale) merge un Vinars Miorița V.S.O.P. Acesta îmbină notele de împământenire de stafide și smochine cu cele de creștere de vanilie și scorțișoară și fiind maturat și învechit de minim 5 ani este semnul că jobul acela împreună cu oamenii de lângă tine este locul perfect în care să rămâi.

O altă viață fără carne

Pe 23 aprilie 2019 era prima zi din care nu am mai pus gura pe carne, pe nici un fel de carne, nici măcar pe pește. Schimbări majore au început să se observe în timp: prima a fost aceea că nu mi-au mai apărut bubițe pe mâini, apoi nu mai simțeam o teamă inexplicabilă (mult mai târziu am înțeles că teama aceea nu era de fapt a mea, ci a animalelor care muriseră ca să ajungă mâncare – ceva asemănător, dar cu oameni este descris în cartea Noi, Carnivorii de Agustina Bazterrica). Apoi a venit faptul că transpirația mea a început să nu mai miroasă așa de urât ca atunci când mâncam carne. A urmat ascuțirea gusturilor și simțirea mai intensă a aromelor și, ca niciodată au început să îmi placă mâncăruri pe care nu le suportam în copilărie: salata de vinete, zacuscă, ciorba de fasole, fasolea bătută, dovleceii pane. Când privesc în urmă îmi dau seama că mi-a luat măcar 3 ani ca să ajung la aceste reușite completate de faptul că pe plan spiritual unele lucruri au devenit mai evidente; parcă uneori totul ar fi o prăjitură cu note aromatice de fructe confiate completate delicat de tușe de caramel și vanilie…sau mai bine zis un Vinars Miorița V.S. Și lui îi trebuie un timp de maturare și învechire tot de minim 3 ani până să capăte noi valențe cromatice și gusto-olfactive.

Ideile pentru acest articol menit să facă parte din competiția Spring SuperBlog 2025 au venit după ce am gustat din Vinars-ul Miorița V.S de la Beciul Domnesc.

Ține minte: Iubește-te ! Ești perfect/ă așa cum ești !