Tradiția între vechi și nou, dar și între vin și…vin

După evenimentele din ultimele două săptămâni am căutat și eu ce înseamnă conform dexonline cuvântul tradiție. Nu de alta, dar am zis să nu îl asociez cu vreo conotație negativă din cauza folosirii sale în scop de manipulare. Conform dexonline.ro:

tradiție = Ansamblu de concepții, de obiceiuri, de datini și de credințe care se statornicesc istoricește în cadrul unor grupuri sociale sau naționale și care se transmit (prin viu grai) din generație în generație, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică. ♦ Obicei, uzanță; datină. ♦ Informație (reală sau legendară) privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisă oral de-a lungul timpului.

Iar ca sinonime, în loc tradiție putem spune: datină, fel, obicei, rînduială, uz, uzanță, (înv. și pop.) rînd, (pop.) dată, lege, (înv. și reg.) pomană, (reg.) orîndă, (Transilv.) sucă, (prin Ban.) zacon, (înv.) pravilă, predanie, șart, tocmeală, (turcism înv.) adet. (Așa-i ~ din bătrîni.) 2. (JUR.) consuetudine, cutumă, datină, obicei, uz, uzanță. (sursa:https://dexonline.ro/definitie/tradi%C8%9Bie/definitii)

Plecând de la definițiile cuvântului tradiție, deschid porțile poveștilor legate de Crăciunul sărbătorit românește.

Tradiție = datină

Atunci când eram mică Crăciunul era unul din evenimentele importante ale anului. Era tradiție la noi în familie ca să împodobim bradul fix pe 24 decembrie. Urma cântatul colindelor, făcutul prăjiturilor împreună cu mama, așteptatul cadourilor de la Moș Crăciun (atunci când eram mici), așteptatul momentului când ceilalți dorm ca să punem cadourile sub brad (atunci când am aflat că Moș Crăciun nu există, dar am ales să continuăm să dăruim), desfăcutul cadourilor și masa de Crăciun.

Masa de Crăciun se ținea fie pe 25 decembrie, fie pe 26 decembrie, iar la ea ne strângeam noi (eu, sora mea, mama și tata), bunicul și bunica, mătușa mea și nașii. Uneori mai veneau și mătusa și verișoara mea dinspre mamă. Pe atunci mama gătea o groază de mâncare, de ziceam că hrănește o armată: aperitive cu 2 feluri de salam, șuncă, oua fierte, roșii, castraveți, ridichii, brânză, salată de vinete, salată de icre, salată beauf. Urma friptura de porc care musai era făcută la cuptor în ulei, iar aproape final i se punea vin roșu pentru frăgezire. Dacă mama avea timp după friptură se serveau și sarmale. Apoi urma tortul și niște prăjituri: vreo 2-3 feluri: sărățele, cozonac și fursecuri. Bunicul, care era din zona Moldovei aducea mereu câte un vin roșu care să ungă sufletele, să mai dezlege limbile și să marcheze sărbătoarea. Vinul de Sărbători era un Cabernet Sauvignon, un Merlot sau o Fetească Neagră. Pe la 10 ani am avut voie să gust și eu puțin vin, iar în scurt timp Feteasca Neagră a devenit preferata mea (este un vin demidulce).

Cei trei măreți ai meselor de Crăciun din familia mea. Pe atunci nu făceam poze la vinuri, așa că poza este luată din galeria celor de la Beciul Domnesc, dar vreau musai să vă arat cum arată sticlele ca să le țineți minte.

Tradiție = obicei, rânduială

Uneori prin tradiție dorim să spunem foarte multe, să înglobăm o bucată mare de istorie, de oameni, de obiceiuri, de legături, de vin. Iar atunci cuvântul pare și neîncăpător, și cu greutate, dar și greu de pronunțat. Cam așa este și cu Monumetul Beciul Domnesc. El datează din secolul XVI – începutul acestui secol coincizând cu ultimii ani de domnie ai lui Stefan cel Mare și conform legendelor zonei, monumentul este ctitoria acestui voievod. În 1834, domnitorul Mihail Sturza, intră în posesia a peste de 200 de hectare de viță de vie și devine proprietarul a două crame de piatră vechi de secole, una dintre ele fiind Beciul Domnesc.

La dorința domnitorului, medelnicerul Asanache Panfil a renovat și consolidat între anii 1834-1839 unicul beci din România cu pisanie domnească săpată în piatră chiar deasupra intrării în cramă. Pe aceasta se disting simboluri specifice Moldovei precum capul de bour, steaguri, dar și inscripția:

”A stăpânitorului prințu al Moldavi Mihail Sturza v.v anul 1839, prin supusă slugă medelnicer Asanachi Panfile”

Din anul 2000, numele acestei crame simbol a viticulturii și vinificației românești din regiunea cu cea mai mare suprafață de viță de vie din România, s-a legat indisolubil de numele companiei care i-a redat integral funcțiunea de vinotecă: Compania Beciul Domnesc.

Monumentul Istoric Beciul Domnesc este unul dintre cele mai vechi edificii de acest gen, fiind inclus și pe Lista Monumentelor Istorice și în Registrul Național al Patrimoniului Turistic din România, ca monument istoric de categoria A.

Comoara ce se regăsește la Beciul Domnesc nu este doar despre reușite, despre truda oamenilor pentru a ține vii obiceiurile peste veacuri sau despre Măria Sa –Vinul, ci și despre trecerea noastră prin istorie. Prin faptul că există ceva tangibil care spune: noi suntem aici, de veacuri, noi iubim vinul, noi avem vinul în sânge. Eu Vin (citit atât ca verb, cât și ca substantiv, dar și ca definiție).

Istorie în imagine. Vin în istorie. Istorie în vin. Fotografie preluată din galeria celor de la Beciul Domnesc.

Tradiție = uzanță

Acum că sunt la casa mea lucrurile s-au mai schimbat un pic. La modul că la mesele date de noi nu prea se mai înghesuie lumea să vină : din cauza distanței (locuim în orașe diferite față de părinții noștri), a concepțiilor diferite de viață (fiecare crede că familia este la ei acasă – ai mei zic că familia e la ei, eu simt că familia mea este reprezentată cu soțul și copii) și probabil a urgoliilor.

Așa că meniul s-a diminuat considerabil. De obicei e doar o mâncare (las rețeta mai jos, cu mențiunea că nu este inventată de mine), una sau două prăjituri (și aici aveți una din rețete) și vin (pentru noi adulții) și suc (pentru copii). Meniul micșorat a avut și două părți pozitive: am redus risipa de mâncare și ne-am ales cu niște amintiri superbe. Țin minte că în primul Crăciun în 3 nu am reușit să gătesc mai nimic fiindcă fetița era foarte mică, soțul fusese la intervenții pe 24 decembrie, iar tot ce am avut pe masa de Crăciun din seara din Ajunul Crăciunului au fost o pungă de chips cu sare și o sticlă de vin. Era o Fetească Neagră care a mers de minune cu liniștea lăsată după adormirea bebelușului și cu sarea de pe chips. Nu am avut mult, nu am fost mulți, dar totul a fost suficient – un vin care a încălzit, care a dezlegat sufletul pentru povestit, pentru plănuit și noi. Iar a doua zi, ceea ce rămăsese din vin a fost transformat în vin fiert.

Acest articol a fost scris cu drag și nostalgie pentru SuperBlog 2024.

Ține minte: Ești perfect/ă așa cum ești !

Răspuns

  1. […] Tradiția între vechi și nou, dar și între vin și…vin […]

    Apreciază

Lasă un comentariu