Devenind cine sunt

Primul contact cu a dărui

Prima dată când am luat contact cu acțiunea de a dărui a fost în clasele primare, când învățătoarea ne-a pus să aducem haine de care nu mai avem nevoie, dar care să fie într-o stare bună, ca să fie duse unor copii care au nevoie. Așa de multe haine nu am mai văzut strânse de atunci; era o jumătate de hol de școală generală plin cu saci imenși cu haine.

Dileme de adolescentă

Multă vreme după acea strângere de haine din generală nu am mai dat nimic, poate vreun leu sau doi la câte un cerșetor, deși în mintea mea se rotea mereu întrebarea :„Dacă eu rup de la gura mea un leu – doi să îl dau acestui om și el îi folosește ca să bea atunci se merită să dau ?” Am vorbit cu duhovnicul meu despre acest lucru și mi-a spus că atâta timp cât îi dau cu inima deschisă și cu bucurie atunci sunt primiți indiferent ce face omul după aceea cu ei – adică la mine se numără ca faptă bună și la omul acela se numără ca faptă rea (dacă îi bea). Numai că având mereu această urmă de îndoială, am renunțat să mai dau. Eu sunt un om dintr-o bucată – ori dau din toată inima, ori nu dau nimic.

În liceu m-am înscris la cercetași, iar de Crăciun strângeam la centrul nostru local: ulei, făină, zahăr și portocale pentru bătrânii nevoiași. Nu le-am dat niciodată personal acelor bătrâni aceste produse în mână – se ocupa altcineva, dar le-am dat cu drag și căldură și port în suflet speranța că le-au fost de folos, fie fizic, fie doar ca și simplu gest. (Pe atunci nu îmi puneam întrebări dacă au și unde să gătească, dacă au butelie și restul de ingrediente pentru o prăjitură). Pur și simplu credeam că sunt suficiente pentru a face un bine și a aduce un zâmbet de Crăciun.

În facultate Cristina, o colegă pe care o consider mai deschisă la suflet decât mine organiza ”Petrecerea de Crăciun” în holul Facultății de Fizică de la Măgurele, la etajul I. Acolo fiecare aducea ce sumă putea și venea să se distreze. Apoi banii erau donați de către Cristina unei case de copii cu dizabilități. Niciodată nu am avut tăria de a merge și a-i vedea pe acești copii. Pur și simplu nu știam și nici acum nu știu dacă aș reuși să nu-mi dea lacrimile când i-aș vedea (pe de o parte pentru că îmi pare rău de ei și pe de alta fiindcă nu apreciez secundă de secundă ceva ce eu am și ei nu – un corp perfect funcțional).

Un comantariu bine plasat

Ca orice om m-am așezat și eu la casa mea și mergând să mă plimb pe la mine prin sat în aproprierea Sărbătorilor de Crăciun am văzut cum cei de la primărie împărțeau ceva lucruri unei familii de oameni defavorizați. Am spus lucruri întrucât erau împachetate și nu am văzut fix ce era. Oamenii le-au înapoiat celor de la primărie darurile spunându-le: ”Nu le vrem. Voi vă amintiți de noi doar în preajma sărbătorilor, când vă dă vouă bine. Și în restul anului avem nevoie de lucruri și mâncare, nu doar de sărbători când toată lumea își amintește să dea.”

Acest răspuns mă urmărește de atunci împreună cu povața lui : să ajuți pe cineva atunci când are nevoie, nu doar de sărbători, nu doar când îți dă ție bine la imagine, la portofel sau doar de fațadă (că așa se procedează). Ghidându-se după această povață cei de la Depozitele Virtuale renunță la adaos și susțin reconstrucția caselor afectate de inundații ajutând astfel la reconstrucția de case din Galați.

Unul din materialele de (re)construcție este cărămida, pe care cei de pe Vindem-Ieftin.ro o pot oferi la un preț foarte bun. Iar ca să o obții sunt câțiva pași foarte simplii de urmat. Accesezi link-ul care te duce la cărămizi apăsând pe cuvântul cărămidă, îți alegi tipul de cărămidă de care ai nevoie, apoi apeși butonul ”Cere oferta”, completezi toate rubricile din formularul de mai jos și dai click pe ”Trimite”.

A da = a primi

Campania umanitară care m-a mișcat cel mai mult a fost ”Together for Victor”. Victor avea SMA TIP 1 (amiotrofie musculară spinală) și trebuia să strângă până la vârsta de 2 ani 2 miliarde de euro pentru un vaccin – Zolgensma care să-l ajute în primul rând să rămână în viață și apoi să se recupereze. Totul a început cu sora mea care m-a sunat rugându-mă dacă pot să donez oricât pentru Victor că este nepotul unei colege de facultate și mi-a povestit puțin despre boala lui. M-a mișcat profund și am început lună de lună să donez. Ceea ce a mai contat a fost faptul că cineva a confirmat că acea persoană care are nevoie de bani este reală (știu că sunt Toma Necredinciosul și puteți să aruncați și cu pietre virtuale, dar prefer să dau cuiva care chiar are nevoie de banii aceia, dacă tot nu îi folosesc eu). Modul în care se strângeau banii era fie prin donare directă în cont, fie prin licitații la diverse produse, în care întâi dădeai banii și apoi vedeai dacă ai câștigat. Și am câștigat la un moment dat o ședință de mesaj cu pietre vulcanice, lărgindu-mi astfel universul diverselor tipuri de masaje. Victor a reușit să strângă banii și a fost ajutat și de soartă să îl poată face cumva gratuit prin ceva acorduri Europene. O parte din bani i-a păstrat pentru restul de terapii de care are nevoie, iar o altă parte, familia i-a donat către alt copil cu SMA, dar altor copii cu alte afecțiuni.

O altă campanie umanitară la care particip cu drag este cea organizată de două ori pe an de mamele din comunitatea ”La primul bebe”. Cu banii strânși se renovează și se achiziționează diverse aparate medicale în special pentru maternități, dar și pentru spitale de pediatrie. Și acolo se poate dona direct sau prin licitație. Ultima dată am scos ceva jucării la licitație, dar și niște citiri în cărțile de tarot legat de sfaturile pe care ți le dau arcanele majore care îți guvernează data nașterii. Nu m-am așteptat să aibă atâta succes.

Aici sunt eu dând în cărți. Fotografie din arhiva personală.

Mă bucur de fiecare dată când reușesc să contribui la un bine. Îmi vine să plâng, dar în același timp simt și o bucurie imensă și îmi vine din nou în minte revelația avută în Hagia Sofia : ”Este nevoie de toți ca să facem Totul.” Din puținul fiecăruia adunat se face minunea.

Acest articol a fost scris cu multă nostalgie, încredere în oameni și în ”a putea” pentru SuperBlog 2024.

Nu uita : Ești perfect/ă așa cum ești !