Curajul de a te lupta cu prejudecățile

Visul de la care a plecat totul

Visul meu este acela de a avea o grădină mare din care să lucrez în zilele frumoase la umbra unor copaci, iar în zilele ploioase să lucrez din camera care arată mai mult a seră, cu toți pereții din sticlă, cu multe plante care mă înconjoară. Și bineînțeles să mă trezesc aproape în fiecare zi la ora pe care corpul meu o cere. Să pot să am zile când doar să mă relaxez, să închid toate device-urile, să rămân doar cu o carte în mână, stând într-un hamac, iar când soarele îmi mângâie mai bine genele să adorm. Sau să mă plimb fără țintă prin oraș sau prin lume. Doar de dragul de a admira și de a mă minuna.

Imagini preluate de pe http://www.pexels.com

Little steps

Un telefon care a schimbat totul

Bineînțeles că nu am trecut de la angajat la antreprenor peste noapte. Am luat totul pas cu pas. La început nici nu mă gândeam să-mi dau demisia de la jobul stabil pe care îl aveam. Îmi plăcea ideea de a avea un salariu care venea constant, la o dată fixă, faptul că angajatorul meu se ocupa să plătească pentru mine sănătatea, pensia și impozitul. Apoi, într-o zi am primit un telefon de la o amică care mă întreba dacă nu vreau să țin cursuri de radioprotecție. Sunt fizician medical pe medicină nucleară, în caz că vă întrebați. I-am spus că mi-ar plăcea fiindcă cochetam de mult cu ideea de a preda și de a explica lucrurile pe care le învățasem. Singura lor cerință a fost aceea ca eu să am o formă juridică. Am ales să-mi fac PFA fiindcă mi s-a părut mai avantajos decât SRL-ul și decât PFI-ul. Ca SRL ar fi trebuit să dau măcar minimul pe economie către stat pentru impozit, sănătate și pensie indiferent dacă eu câștigam sau nu câștigam bani în luna respectivă, iar ca PFI nu puteam avea decât un singur cod CAEN. Pe PFA puteam să am până la 5 coduri CAEN și să plătesc anul care vine o singură dată, după ce depuneam declarația unică, impozitul și CASS-ul.

Imagine preluată de pe http://www.pexels.com

Little joys of little steps

Pe atunci vedeam câștigurile din PFA ca un fel de bani de buzunar din care aș putea să îmi cumpăr cursuri, să îmi fac micile plăceri ale vieții și să merg în excursii. Din aceste mici vise am reușit să merg la câteva congrese, să-mi iau un acvariu cu corali și să încep să cotizez și pentru pilonul 3. Acesta din urmă cred că a fost primul pas pe care mentalitatea antreprenorială l-a ales pe măsură ce a început să mi se dezvolte – a fost despre responsabilitate, despre viziunea pe termen lung și despre primul obiectiv SMART (Specific, Măsurabil, de Atins, Relevant, încadrat în Timp) pe care mi l-am impus (inconștient).

Imagine cu melcul bumble-bee din acvariul meu.

Fotografie cu o pavona – un coral cactus din acvariul meu.

Probleme în paradis

Vreo 2 ani și ceva a mers bine până când au început să apară problemele: trebuia să-mi iau zile de concediu ca să pot ține cursurile, rămâneam cu mai puține zile de concediu pentru a sta cu familia, începusem să stau mai puțin cu copiii fiindcă pregătitul prezentărilor, repetatul cursurilor începea să îmi ia din ce în ce mai mult timp. Îmi adăugasem și un cod CAEN pentru dat în cărțile de Tarot. Pentru promovarea lui aveam iar nevoie de TIMP: pentru a gândi pe termen mai lung: 2 săptămâni-o lună postările pentru instagram, pentru a filma pentru postări, pentru a le edita în Canva, în YouCut, în Capcut. Începusem să câștig clienți și bani și de pe partea de Tarot, doar că îmi trebuia timp ca să dau în cărți, ca să redactez răspunsul cărților sau ca să țin ședințe telefonice cu ei în care să pună întrebările lor cărților de Tarot, iar eu să le răspund în timp real. Soțul era nemulțumit de timpul petrecut cu el și cu familie, eu mă simțeam stresată, frustrată. Au fost câteva luni în care am renunțat la Tarot, câștigând astfel timp cu familia, dar ceva din adâncul meu striga după această activitate, după postări.

La munca de zi cu zi, cea care îmi oferea salariul la fiecare 15 ale lunii, lucrurile începuseră să nu fie prea roz. Fiindcă sunt un om descurcăreț, cu facultate, mi se puneau în cârcă din ce în ce mai multe sarcini, uneori însemnând să nu îmi mai fac treaba de fizician. Din omul care își iubea job-ul ajunsesem să fiu acel angajat care vine cu scârbă la muncă.

Schimbare de mentalitate

Și totul a mers în virtutea inerției până am primit două oferte foarte tentante: una să lucrez weekend-urile pentru o clinică privată și una care constă în a fi aplicaționist pentru o firmă de aparatură medicală. Atunci a fost momentul când am zis că vreau puțină liniște, mai puține sarcini și să fac ceea ce îmi place (la fel cum îmi propusesem atunci când alesesem să fiu fizician medical pe medicină nucleară). Am acceptat oferta de a lucra weekend-urile pentru firma privată. Aveam ceva experiență cu firmele private și prin urmare am știut ce să urmăresc astfel încât să se plieze pe dorințele mele. Unul din lucrurile la care am ținut a fost ca programul să fie declarat inegal. Și asta asta fiindcă nimic, niciodată nu m-a enervat mai mult decât să mă duc la muncă și să trebuiască să stau degeaba fiindcă mi-am terminat ceea ce aveam de făcut, dar nu se terminase programul de lucru; la fel cum nu mi-a plăcut nici reversul medaliei – să trebuiască să stau peste program fiindcă pacienții mai aveau de terminat investigațiile, dar să nu primesc nici o recompensă pentru timpul stat peste program.

A urmat un timp în care am lucrat în paralel și aș zice în mai multe ”paralele” jonglând cu job-ul fix, cu lucrul în weekend-uri, cu prezentările și cu munca de aplicaționist. Am făcut acest lucru pentru că am vrut să mă asigur că mă înțeleg bine cu cei de la clinica privată și că neplăcerile din lucrul cu ei sunt suportabile. Apoi mi-am făcut un calcul privind riscurile și beneficiile și am zis să mă risc: să îmi dau demisia și să rămân doar cu lucrul în weekend-uri, cu cursurile de radioprotecție, cu partea de training-uri pe aparatura medicală pe care o face un aplicaționist și cu tarotul.

A fost un shift major fiindcă eu am trecut la lucrul în weekend-uri când e mai toată lumea liberă, când sunt majoritatea concertelor, când sunt nunțile. Dar a fost un lucru benefic: în timpul săptămânii sunt mai puține cozi la magazine, la instituțiile statului, la muzee, sunt mai libere stațiunile și alte orașe ale lumii. Pot să îmi duc sau să îmi iau copiii de la școală/grădiniță, pot să particip la activitățile lor. Pot să văd un film până mai târziu în noapte și marți, nu numai vineri sau sâmbătă. Încă mai am până la pomii la umbra cărora să lucrez în zilele toride de vară, dar măcar pot savura o cafea pe șezlong privind răsăritul de la mine de pe terasă sau pot să o răpesc de la școală pe fiica mea cea mare ca să vadă într-o zi de luni răsăritul de soare la mare, să culegem scoici și să desenăm vise cu pietre, ceea ce o va ajuta mai mult decât a fi zi de zi prezentă dintr-a I-a până într-a 12-a.

Temerile mai mici și mai mari

Încă de când aveam un job stabil am avut temeri, unele mai mici și altele mai mari. Oricât de mult lucram la prezentări și oricât de mult le repetam (da, semăn cu profesorul de fizică Richard Feynman – care repeta cursurile înainte să le predea studenților săi) aveam impresia că nu sunt suficient de bune, că am scris prostii, că toată lumea va fi dezamăgită. Ceream foarte des feedback-uri, mă scuzam și mă înroșeam pentru cea mai mică greșeală sau pentru faptul că mai erau lucruri pe care nu le luasem în calcul. Aceasta este teama de a nu fi perfect, de a nu livra lucruri la o calitate superioară. Doar că de cele mai multe ori această teamă este doar în capul meu. La ultimul curs am avut surpriza fericită, care mi-a provocat și bucurie și uimire să aflu că o colegă de breaslă s-a înscris la cursul de radioprotecție pentru că a văzut că sunt pe lista de speaker-i.

Sindromul impostorului a fost cel care m-a terorizat cel mai mult : orice postare pe care o făceam sau o fac pentru tarot trecea prin întrebarea: oare nu cumva o copiez pe X ? De câte ori mă uitam pe alte prezentări sau urmăream filmulețe pentru cursurile de radioprotecție mă întrebam dacă nu cumva copiez cursul ținut de colega mea Y? Dar oare cursanții nu o să zică că au mai văzut slide-ul acela altundeva, dacă nu au mai văzut sau auzit aceeași explicație?

Am teama că voi rata nunți, petreceri și concerte care se vor ține în weekend. Este ciudat să îmi iau concedii la mare sau la munte și să mă întorc în București vineri seara pentru lucrul din weekend după care duminică după-amiaza să șofez înapoi spre distracție.

Și bineînțeles este și teama că nu voi mai fi chemată pentru cursuri, pentru trainig-uri pe echipamente medicale sau că nu vor mai fi oameni bolnavi care să aibă nevoie de investigația pentru care mă duc eu în weekend-uri. Dar îmi spun că niciodată nu știi cum este și ce va fi. Acum este bine, un bine definit de mine, criticat și privit cu ochi suspecți de cei apropiați, dar este.

Mereu atârnă și frica că de la un an la altul se schimbă legislația și nu știi ca antreprenor cum te va jupui statul român, dar este unul din riscurile pe care mi le asum.

Micile lucruri mari care au făcut diferența

Micile lucruri mari care au făcut diferența pentru mine și pentru afacerea mea au fost:

OAMENII, pentru că dacă nu ar fi ei nu s-ar realiza nimic. ”Totul se realizează prin oameni !” era una din lecțiile unui curs de neurografică. Când am ales să nu mai fiu suspicioasă, când am ales să colaborez, să ofer din ceea ce știu fără să am teama că o să fiu copiată sau că o să rămân fără nimic, când am ales să glumesc și să beau bere cu oamenii, oportunitățile au început să curgă.
CONSTANȚA. Am învățat că nu este despre a da lovitura. Că uneori câștigând mai puțini bani, dar constanți pe o perioadă mai mare de timp poate aduce și beneficii nemateriale, dar la fel de importante ca cele materiale. Ceva asemănător cu vadul comercial. Spre exemplu: în ultimul an nu am câștigat mult din cursurile ținute, dar ținându-le, a mai aflat o altă firmă care ține și ea cursuri de radioprotecție de mine și m-a contactat să țin cursuri și pentru ea. Ținând PFA-ul deschis și reluând unele legături mai vechi am primit oferta de care v-am spus mai sus – de a ține training pentru o firmă de aparatură medicală. Așa am văzut că pentru firmele care au nevoie de serviciile tale doar ocazional este mai avantajos ca tu să ai PFA; firmele nu vor să-și bată capul cu contracte de angajare. Le este mult mai ușor să te plătească pe tine cu cât negociezi lăsându-te pe tine să-ți bați capul cu plata impozitului, a pensiei și a sănătății. Iar de aici vine și lecția și responsabilitatea ca atunci când îți calculezi suma pe care vrei să o ceri să iei în calcul că din cât ceri va trebui să dai la stat înapoi o anumită sumă și trăgând linie să nu ieși pe minus.

Colaj realizat în Canva cu fotografii din galeria personală de la competiția ”Rise & Speak”

SĂ FII TU. Am fost cu fiica mea la competiția ”Rise and Speak”organizat de Tribul Adolescenților, sprijinit de Tribului Antreprenorilor fiind pentru adolescenții antreprenori. Am descoperit și eu și m-am bucurat că i-am putut arăta și fiicei mele că cel mai important lucru cu care poți veni într-o afacere nu sunt cunoștințele, ci faptul că te lași să fii văzut/ă așa cum ești tu, că faci afacerea după chipul și asemănarea ta, că acest lucru va face de fapt afacerea ta de succes. Pentru că acolo unde ești și faci lucrurile ca tine nu depui efort, nu încerci să placi, ci construiești din prezență, iar acest lucru te face câștigător.

Acesta este un slide dintr-o prezentare ținută în Noiembrie 2024. Am făcut-o în stilul meu, făcând trimitere către filmul ”V for Vendetta” având în vedere și evenimentele din acel an.

Proba cu numărul 4 din cadul competiției Spring SuperBlog 2026 și Tribul Antreprenorilor mi-au dat impulsul necesar pentru a scrie despre această parte a vieții mele de la angajat la antreprenor.

Ține minte : Iubește-te ! Ești perfect/ă așa cum ești !