- A little intro
- Cafea, cafea, bere, socată, înghețată, ciocolată
- După degustat – cadouri
- Pro & contra
- Planuri de viitor

A little intro
De felul meu nu beau cafea după ora 10:00. Nu că nu-mi place ci că fie mă ia cu palpitații sau cu durere de cap. Dar de data aceasta am zis să fac o excepție.
Dacă mă citiți de ceva timp știți că am doi copii: Pufoșenie și Puștiul. Știam de ceva timp de acest festival și îmi propusesem să merg la el. Speram să fi sâmbătă. Numai că atunci când nu ai ajutor la crescut copii se întâmplă lucruri nasoale: Puștiul a făcut vineri febră, erupție pe piele, ceea ce s-a dovedit a fi Boala Obrajilor Pălmuiți. Iar Pufoșenia s-a trezit duminică – ziua aleasă într-un final de noi pentru festival – cu durere de cap. Înainte să săriți și să mă acuzați că m-am plimbat cu un copil bolnav să știți că din momentul în care erupția apare pe piele, copilul nu mai e contagios.
Cafea, cafea, bere, socată, înghețată, ciocolată
Ajunși acolo, am fost plăcut surprinsă de brățara pusă la mână. Am avut bilet pentru toate cele 3 zile de festival, dăruit de BandBook. Mulțumesc, Marina ! Știu că reacția mea este una adolescentină, dar nu îmi vine să îmi dau brățare jos de la mână și vreau să strâng cât mai multe. DIn diverse motive, de-a lungul vieții nu am apucat să merg la multe festivaluri și să fac rost de mute brățări pe mână.
Și evident că ne-am apucat să degustăm din cafeaua de la mai mulți producători. Am fost încântați că se aflau pe acolo și standuri cu limonadă, socată, suc de fructe întrucât și copii au avut ce degusta. Erau și standuri cu ceai, cu prăjituri home made, lumânări, căni de cafea, ciocolată, șorțuri de barista.



Cei de la Poem au avut niște ciocolățele super faine la bucată, ouă mari de ciocolată în diverse forme și coșulețe de ciocolată (de tip ciocolată caldă). Lumânările celor de la Little Paris miroseau fix a lucrurile din care spuneau că sunt făcute. Cei de la Miedăria au două sortimente de mied care chiar îmi plac (aduc un pic cu berea) : Regina (Apă, Miere, Hamei și Drojdie) și Trântorul (Apă, Miere, Visine, Ienibahar și Drojdie). Partea cu Vișine face totul la Trântorul.

Fotografie cu standul celor de la Miedăria
După degustat – cadouri
Cum se apropie Paștele m-am gândit să iau niște cadouri, iar câteva produse de la festival mi s-au părut numai bune pentru așa ceva: pentru familia mea am luat niște ciocolată caldă, la fel și pentru familia de baștină de la Poem, pentru mine și soțul meu niște Mied de la Miedăria iar pentru mine și colegii mei o cafea de la Etolia.
La final am încheiat cu câte o înghețată artizanală. Am încercat un sortiment cu căpșuni și smochine.



Pro & contra
Pro:
- Mi-a plăcut că au fost și vizitatori și expozanți.
- A fost fain că lumea nu s-a călcat pe picioare la propiu.
- Prețurile mi s-au părut decente: 35 ron pentru o zi și 50 ron pentru tot festivalul.
- Au existat sticker-e. Yeey. Și de luat gratis, dar și de cumpărat.
- M-am bucurat că au existat și băuturi nealcoolice și pentru copii mei ca să nu se uite în gura mea.
- Expozanții au avut standurile decorate fain.
- Faptul că cei de la standuri îți explicau în ce ordine să bei sortimentele de cafea și de ce. (cum au fost cei de la Kintsu )



Contra:
1. Faptul că nu toți expozanții aveau pahare cu logo-ul lor. Da, mă gândesc că poate nu are rost să investească în așa ceva că multă lume degustă și aruncă paharele, dar poate mai sunt unii ca mine care păstrează paharele cafelelor care le-au fost pe plac ca să știe ce să comande pe viitor.
2. Nu ține de festival : Oamenii extremiști care comentau de-n pixu’ că expozanții străini să știe limba română dacă tot au venit la noi în țară. WTF ???
3. Ar trebui să te anunțe de la intrare că există o garderobă unde îți poți lăsa haina și să faciliteze cumva accesul la ea – e foarte neplăcut să te plimbi cu haina în mână. La festivaluri ai mereu nevoie de o mână liberă.

Planuri de viitor
Pentru că am prins gustul, am de gând să mă duc și la Bucharest Coffee Festival din 24-26 aprilie 2026. O să vă las impresii și de acolo. Pentru festivalul acela sper din tot sufletul să se aliniee astrele și să reușesc să găsesc un bunic disponibil care să stea cu copii.
Până data viitoare:
Ține minte: Iubește-te ! Ești perfect/ă așa cum ești !
Lasă un comentariu