Devenind cine sunt

Înainte aveam crucile celor dragi
În curte.
Și vorbeam cu ei când mergeam
Să aducem apă.
Înainte aveam crucile cu chipuri
În suflet.
Și ne adăpam reciproc din apa vie și apa moartă
Pe care ni le dădeam fără încetare.
Din fântână scoteam apa pentru noi
Și răsturnam 3 picături
Pentru morți
Și pentru Dumnezeu
Ca apa întorcându-se în pământ
Să ia drumul de dincolo.
Să se amestece cu apa sâmbetei.

Apoi au mutat crucile din curți
Într-o curte mai mare
La margine de oraș
Ca cei dragi să se odihnească mai cu spor.
Într-un final au împrejmuit curtea mare
Cu garduri frumos colorate
De întrebă copii ce e dincolo de ele.
Sunt doar apartamentele de sub pământ,
Cele de care dorim să uităm
Atunci când înghițim gălușca cu nemurirea.
Aici nimeni nu mai cară apă
Nici pentru vii,
Nici pentru morți
Cu toții ne tărâm mai însetați
Prin viață și prin moarte.

E inspirată din copilăria mea când făceam un obicei din Dolj numit „căratul apei”, din ideea faină de a fi îngropat la tine în curte care se mai practică în unele colțuri uitate din Ardeal și la cimitirele noastre din București care au ziduri colorate și ai mei copii mereu mă întreabă ce e în spatele lor.

Ține minte: Iubește-te ! Ești perfect/ă așa cum ești !