Devenind cine sunt

1. Lupoaica
2. Provocarea amintirilor
3. Lucruri care contează. Lucruri care rămân
   1. Transpunerea gustului din copilărie
   2. Educație alimentară

Lupoaica

– De ce nu scoți lupul din tine? m-a întrebat prietenul meu – oglindă.
– …
Nu am știu ce să-i răspund atunci. Cred că i-am zis că din lașitate.
Apoi mi-am dat seama că în mine nu zace un lup, ci o Lupoaică. În fiecare femeie există ascunsă în pădurea sufletului ei o Lupoaică care știe ceea ce contează cu adevărat pentru ea, pentru haita ei. Contează lucrurile care se transmit, care sunt valide, care leagă și apropie, care păzesc și care (o) cresc.

De ce nu vreau să scot Lupoaica din mine? În primul rând pentru că ar face ceea ce face orice lup: ar urla. N.B. Lupii nu urlă la lună plină. Ar urla ca să se audă, să se știe că e aici, că există, că își cheamă un membru al familiei sau că își apără teritoriul. Apoi ar mai urla pentru toate lucrurile care contează, pentru lucrurile care au fost, dar și pentru lucrurile care rămân. Și ar fi un urlet pătrunzător, adânc, tare astfel încât ar fi auzit de mulți. Acei mulți s-ar trezi în mijlocul nopții și s-ar întreba dacă sunt într-o pădure, în povestea cu lupi citită copiilor înainte de culcare, în filmul de groază văzut cu o săptămână în urmă sau într-un coșmar din copilărie. Urletul ar răscoli ceva în ei, ceva la care nu s-au gândit de mult timp sau pe care n-au vrut să îl vadă sau pe care n-au vrut să și-l amintească. Altora le-ar da încredere, siguranță; încredere că pot și ei, încredere că pot fi responsabili…în primul rând pentru ei.

Provocarea amintirilor

Nu știam cum să caut Lupoaica. Așa că m-am pus în patru labe și am început să urlu…Nu se auzea nimic. Am urlat mai tare. Tot nimic. Afară luna priveghea ca de obicei. Dacă ar fi fost vară s-ar fi auzit greierii, dar e încă între anotimpuri. E martuarie – noaptea frig și ziua acceptabil. E un soare care te încălzește cu miros de iarbă și de copilărie. E un vânt ce bate dinspre amintire. Am început să plâng. Și, pe măsură ce lacrimile curgeau pe obraji ca niște mingi aruncate de copii spre tine, mereu spre tine, invitându-te să te joci, acestea au atins pământul. Și parcă s-a auzit din fundul lui ceva ca un urlat de departe. M-am întins pe pământ și am continuat să plâng. Pe măsură ce lacrimile atingeau pământul se auzea tot mai tare și tot mai aproape urletul Lupoaicei, ca și cum ar fi venit de departe din inima pământului. La ultima lacrimă a intrat din Pământ în mine și am ochii ei, ochi de Lupoaică care a sfâșiat viața și a mâncat moartea, care a stat singură și a alergat cu haita. Care se uită la Lună și îi cântă despre toate fricile ei predându-i-le sub cântec sacru spre păstrare.

Stăteam zilele acestea pe niște trepte, afară, în bătaia soarelui. Soarele acesta care ne-a lipsit atât de mult, cel puțin nouă, celor din București. Îmi era și frig și cald în același timp. Brusc mintea mea s-a dus departe, în locul în care mă simt întotdeauna în siguranță, la țară…Și iată că eram iarăși copil. Eram cu unchiu în căruță și mergeam să aducem porumb și iarbă pentru păsări. Eu adoram să decojesc porumbul, să trec cu palma peste boabele de porumb de pe știulete imaginându-mi că sunt bănuți de aur. Apoi să îi desprind din lăcașurile lor și să le arunc la păsări. Să mă uit cum aproape se bat pentru boabele acelea. Bunica ne chema apoi la masă. Nu avea multe, dar reușea să facă cele mai bune mâncăruri din puține ingrediente, cum ar fi ostropelul cu carne de pui. Și ne adunam cu toții în jurul mesei și mâncam. Spuneam glume. Cei mari mai beau un vin roșu, iar la final se aducea pepenele roșu lăsat la răcorit într-o căldare cu apă rece adusă de la izvor. Peste tot plutea sentimentul că era făcut așa cum trebuie : familia în jurul mesei, mâncarea simplă presărată cu glume, copii care continuau viața, pepenele roșu care se asemăna cu sângele, cu dulcele, cu răcoarea și cu vânătoarea (vânătoarea sâmburilor negri).

Lucruri care contează. Lucruri care rămân

Transpunerea gustului din copilărie

Lupoaica din mine a început să urle iar, parcă cheamă familia…așa că am pus mâna pe telefon și am chemat-o pe mama la mine. Mama face multe mâncăruri bune, dar sufletul meu tânjea după ceva vechi, dar autentic, de un ostropel de pui, așa ca la bunica. A acceptat să vină la mine și mi-a zis că dacă vreau să iasă un ostropel bun așa cum îl făcea bunica să trec prin Cora Alexandriei și să iau Fragedo – Aripioare de Pui cu piele de la TRANSAVIA. Mi-a explicat că preferă acest produs și această marcă fiindcă de 35 de ani TRANSAVIA se găsește pe piață, având un sistem bine pus la punct numit de la bob la furculiță ceea ce conferă gust autentic și calitate constantă a produselor. Adică, mai pe românește, TRANSAVIA se ocupă cu cultivarea cerealelor în fermele vegetale pe care le deține, cu adaptarea pentru hrana puilor, cu fermele de creștere, cu abatoarele, fabrica de procesare a cărnii, cu distribuția și transportul produselor în rafturile magazinelor. Cam ceea ce făcea și bunica când eram mică, doar că mai bine: se ocupa cu hrănirea puilor, cu creșterea lor și cu prepararea lor. Mi-a mai zis mama să iau acest sortiment Fragedo – Aripioare de Pui și ca fiecare dintre noi să aibă propria lui aripioară și să nu ne certăm pe ele – copii mei între ei, iar eu cu ei în imaginația mea.

Educație alimentară

Foamea lupoaicei după lucrurile de demult și după nevoia de a avea familia aproape a fost astâmpărată cu ostropelul cu gust autentic, ca în copilărie. Am stat din nou la masă. Adulții au spus glume, copii au râs. Pepenele a fost înlocuit cu înghețată. Vinul a curs. Și printre toate aceste lucruri care sudează familia, care continuă tradiția, care fac ca lucrurile să dureze, s-a vorbit și despre alimentație, despre proiectul interesant pe care cei de la TRANSAVIA îl susțin în Ardeal, mai exact în Cluj, Alba, Brașov și Sibiu. Se cheamă Caravana Școala Gustului Responsabil. Este gândit să abordeze educația nutrițională într-un mod atractiv și ușor de integrat în orele de dirigenție sau consiliere prin ghiduri, fișe de lucru și metode interactive adaptate vârstei elevilor. Sesiunile cu specialiști și discuțiile deschise vor oferi soluții realiste pentru pachețelul de școală și mesele zilnice ale familiei, punând acces pe echilibrul nutrițional, proveniența ingredientelor de bază și pe alegerile conștiente. Un element central al caravanei va fi momentul colaborativ „Cutia cu idei pentru pachețelul de școală”, unde participanții vor lucra împreună pentru a găsi variante balansate nutrițional, accesibile și ușor de pus în practică. Ne-ar plăcea ca pe viitor această caravană să ajungă și în Ilfov, în Măgurele, în școala fiicei mele. Mai ales că îi place să își pregătească singură pachețelul și să mă mai aștepte cu câte o gustărică când vin de la muncă.

Acest articol a fost scris din suflet de lupoaică, cu poftă de pui, cu dor de gust autentic pentru prima probă din cadrul concursului Spring SuperBlog 2026.

Ține minte: Iubește-te ! Ești perfect/ă așa cum ești !