Devenind cine sunt

Peste tot se vorbește despre împăcarea cu moartea pentru a putea trăi viața pe deplin. Nu pot spune că m-am împăcat cu ea, dar nici că o resping complet. Acum câțiva ani când am fost în Istanbul am fost la un hamam, unul dintre cele mai vechi sau poate chiar cel mai vechi, cel care este la etajul I. Pe lângă partea de hamam am cumpărat și serviciul de masaj. Acolo, în camera ceea de masaj, fiind lăsată să aștept am avut impresia că sunt într-un sicriu și am explorat sentimentul pe care l-aș avea dacă aș putea să mă uit de pe fundul unui sicriu, aflat în fundul gropii. FIe că pereții aveau ceva modele cu romburi, fie mintea mea asta a văzut, am asemănat pereții cu pânza aceea pe care se pune mortul în coșciug. Și pe care, fie vorba între noi, o urăsc foarte mult fiindcă mi se pare tare sintetică și am impresia că nu o să mă descompun în veci; poate în cel mai rău caz o să fiu o masă gelatinoasă care plutește pe pânza aceea. Nu am scris nimic atunci, doar am luat în suflet imaginea unei lumini văzută de pe fundul unei gropi, la câteva minute distanță de capacul care închide tot orizontul lăsându-te doar cu întrebarea: Oare am făcut cât mi-am dorit? Oare puteam face mai multe? Oare am vizitat tot ce era de vizitat, am mirosit toate florile, am trăit toate iubirile?

Joi, mi-am amintit brusc de moarte, de hamamnși de acea imagine și am zis să încerc să exprim ceea ce am înmagazinat în mine atunci împreună cu ceea ce s-a surpat în mine în acea zi. Și a ieșit poezia de mai jos:

Ruga din hamam

La cel mai vechi hamam din Istanbul

M-am împăcat cu ideea de coșciug.

Eram la partea de masaj

Când mi s-a părut

Că pereții camerei

Seamănă cu pânza care acoperă sicriul

Pe dinăuntru.

Iar camera părea înaltă,

Atât de înaltă

Precum o groapă

Văzută de pe fund.

Oare pământul care se aruncă pe sicriu

E ca masajul din acea cameră?

Tu, pământ,

Mână de pământ,

Mai apasă aici pe tălpi

Că am obosit de cât am cutreierat

Pământul ăsta mare.

Tu, pământ,

Mână de pământ,

Mai apasă aici pe genunchi

Că tare mă dor

De la îngenuncheat și de la îngenuncheri.

Tu, pământ,

Mână de pământ,

Mai apasă aici pe pântec

Că am făcut prunci și am iubit

Și am urât cu el.

Tu, pământ,

Mână de pământ,

De om viu aruncată

Mai mângâie o dată

Burta aceasta care a digerat

Și mâncare, și lacrimi,

Și scârbă, și tăcere

Și tot ce-a fost

Și tot ce piere.

Tu, pământ,

Mână de pământ,

De om plâns aruncată,

Înmoaie-te cu lacrimi

Și cazi grea pe locul

Unde a fost inima mea.

Ca să stea locului,

Să nu mă fac strigoi

Să bântui printre vii.

Tu, pământ,

Mână de pământ,

De gură de om nerostită

Apasă pe buzele mele

Ca ele să spere

Într-un sărut etern.

Tu, pământ,

Mână de pământ,

De mână de om obosit ținută

Sărută lin pleoapele mele

Ca tot ce-am văzut să se ducă

Ca să pot dormi în tăcere.

Tu, pământ,

Mână de pământ,

Din Mama Pământ luată

Dă-mi cea din urmă mângâiere

Care să aline

Febra păcatelor mele.

Ține minte: Iubește-te! Ești perfect/ă așa cum ești !