Devenind cine sunt

Undeva într-un colț al minții mele am o țigare îm mâna stângă și trag alene din ea în timp ce scriu. Cu mâna dreaptă scriu, iar pe masa din bucătărie se odihnește un pahar de vin rose, demisec, din 2022, Alai. În realitate, țigarea nu există. Am încercat să fumez de vreo 3 ori în viața mea, doar că de fiecare dată m-a ars pe gât; așa că am renunțat. Iar filmul într-un fel mi-a adus aminte de țigare.

Astăzi, după muncă am fost să văd filmul ”Cine nu e gata”. L-am recomandat și colegilor mei. Îl găsisem ca recomandare la Bogdan Dărădan. I-am urmărit trailer-ul și am decis că merită să îl văd.

Filmul începe cu o bătrână și se termină aproape circular cu aceeași bătrână la fel ca în romanul  „Jurnalul lui 66:Noaptea în care am ars” de Alexandra Furnea.
Scenele cu bikinii m-au dus cu gândul la bikinii din romanul lui Bogdan Dărădan, cu o mică întrebare care îmi tot dă târcoale dacă cumva anumite caracteristici ale personajului lui Bogdan nu au fost transpuse în Vicki: alcoolul, bickinii, melodiile care sunt foarte bine alese cu stările sufletești cumva ca să le întărească și să le sublinieze în același timp și ca să ți se lipsească de creier amintirea. M-a inpresionat foarte mult faptul că una din melodii era de la Alternosfera. Și au mai fost încă două melodii faine, străine pe care eu le-aș include în categoria rock-ului și care au adus câteva puncte suplimentare filmului.

Mi-a plăcut felul în care imaginea româncei este spălată: personajul principal alege să aibă un moment în care să se întrebe dacă se merită să se culce cu un bărbat și prin faptul că a ales să nu se culce cu un străin ( cu sensul de om din altă țară).

Au fost faine toate ironiile și șicanele specifice poporului nostru mai ales că recent la un curs de comunicare la care ne-a trimis angajatorul am aflat că suntem evaluați la nivel psihologic după niște șabloane care se aplică populației din România. De unde și întrebarea : Oare străinii ar înțelege filmul la fel cum l-am înțeles și l-am simțit, noi, românii?

Dacă ar fi fost să spun unui design-er de interior cum să-mi amenajeze locuința nu cred că aș fi reușit să o descriu așa de bine cum este reprezentată locuința Victoriei (Vicki) – personajul principal. Ador (adică filmul a câștigat puncte bonus) cada, leagănul atârnat de tavan, copacul din casă și pisica care te așteaptă și toarce. Vreau și eu o locuință ca a Victoriei pentru mine. Oare ce mă oprește să o am? Poate că până acum doar faptul că nu o puteam vizualiza.

Mi-a plăcut curajul Victoriei de a aborda metode mai neconvenționale pentru a-și face meseria. Este arătat prin scene faine care transpun starea sufletească și metodele prin care Victoria își face munca cu pasiune și dedicare, trăind în același timp bucurie; iar ființa ei se împletește cu trupul, cu felul în care se îmbracă generând o energie de neoprit.

Au fost ceva momente predictibile, ca cea cu flecul sărit (dar, ssst, dacă spun mai mult stric surpriza).

Am adorat și faptul filmul că a mai inclus narațiune în ramă și spovedania/destăinuirea de genul pușcăriașului pus la zid cu numărul în mână.

Victoria este jucată de actrița Ioana Alexandra Budu pe care o consider super tare punând-o pe primul loc alături de actorul Matei Dima (din filmul Team Building – 2022).

A, da…în filmul acesta se regăsește din plin acea combinație clasică, care nu dă greș, dar puternică, care mi-a bântuit tinerețea, de roșu și negru.

Ce mi-a displăcut a fost melodia Loredanei Groza repetată de vreo 3 ori. Prima dată s-a potrivit complet scenei unde era cântată, a doua oară trebuia să se oprească după primele 5-7 secunde (cam cât avem răbdare la un reel de pe instagram), iar ultima dată a fost în plus și m-a enervat. Comentând despre ea, am spus că e promovată intens până ajunge la a enerva și am ajuns printr-un joc de cuvinte la ”promovant” = promovat + enervant.

Îl recomand cu căldură: merge fără popcorn pentru că dacă mestecăm nu auzim – e în română.

Ține minte: Iubește-te ! Ești perfect/ă așa cum ești !