02.06.2025 E dimineață și sunt în drum spre muncă. Acum, vara, diminețile sunt cele mai frumoase: răcoroase, dar nu friguroase și pline de răsărituri care te salută prin geamurile mari ale autobuzelor. Răsăriturile sunt adevărate power bank-uri pentru fiecare zi. Îmi găsesc, spre fericirea mea, locul de la geam, în spatele șoferului de autobuz. Acolo sigur nu mă va deranja cineva. Scot cartea începută ieri (Confesiuni: Atracții interzise de Bogdan Dărădan) și încep să citesc. Citesc poezia Subconștient inert și deși sunt la mijlocul ei, ochii îmi cad la sfârșitul paginii unde apare hashtag-ul #atât. De ce #atât? De unde vine ? Pe Instagram nu l-am găsit la hashtag-uri. Fără diacritic (adică a cu căciulă) are vreo 180.000 vizualizări, dar cu căciulă nu are nici măcar una.
Povestea 2 Capitolul 1
Citind îmi tot apar în minte întrebări, atât pentru mine cât și pentru Bogdan:
- Cum știi dacă ce îți dorești cu adevărat vrei cu adevărat ?
- Ce personaj visai să fii când citeai și te uitai la Harry Potter ? Eu una îmi doream să fiu Lune Lovegood sau Hotaru din Sailor Moon.
- Cum a fost în ashram și ce s-a întâmplat acolo ? (întrebarea asta dăinuie de la începutul cărții până la finalul ei)
După ce am citit partea cu TACI, TACI, TACI, m-am liniștit și mai mult: și fiică-mea l-a vrut mort pe frati-su vreo 2 ani. Și mi-a spus-o la propriu de mai multe ori. Între ei e o diferență de 6 ani și o săptămână. După primii 2 ani din viața lui lucrurile au început să se mai schimbe.
Din când în când mă tot gândesc cum ar fi dacă aș scrie o recenzie mai scurtă și mi-a venit în minte asta: ”La un moment dat am avut o colegă de muncă cu care nu mă înțelegeam. Iar într-o noapte am visat că m-am dus la geamul ei. Și eu eram pe o parte a geamului și ea era pe partea cealaltă. Și prin geam o auzeam cum respiră și ce simte, îi simțeam singurătatea. Poate a fost un vis sau poate am făcut-o pe bune…Dar să ne întoarcem la geam. Cartea asta, Confesiuni : Atracții Interzise, este ca un geam prin care Bogdan Dărădan te lasă să îl simți fără să pătrunzi ca monștrii din Sailor Moon în Oglinda Viselor (pe care fără să-mi dau sema o numisem Oglinda Sufletului).
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Povestea 3 Capitolul 1
Răspuns pentru poezia Semn din Cer. Îngerii sunt tot în noi, doar că ne păzesc de diavolii din biserici, de fățarnicii care se cred creștini, dar ar omorî pentru numele Domnului.
Povestea 5 Capitolul 1
Hai că didascalia lirircă reprezintă unul din colțurile negre ale existenței mele, punctul 0 din care am plecat spre descoperirea și cunoașterea mea.
Actually, eu știu melodia lui Mărgineanu. Am fost la cercetași, cu cortul, așa că o știu. E în toate focurile de tabără, în toate tăcerile și sufletele care se ridică un pic deasupra focului ca să se împletească cu acele mici scântei și cu infinitul cerului înstelat. E în frigul care te face să te întrebi dacă ți se infiltrează de afară în tine sau care iese din tine și tinde să răcorească totul, inclusiv focul. E în momentele în care, lângă foc, pe muzică de chitară aș putea muri fără regret fiindcă atunci sunt suficientă și îmi e suficient.
Și așa m-am trezit fredonând în șoaptă melodia lui Mărgineanu, într-un 96 la 6:48 dimineața. De ce acum e #atat fără căciulă? Să fie doar o eroare de tipar?
Bine. Cedez. Pun casca în ureche, ascult melodia lui Mărgineanu și revin la Capitolul 2.
Cartea asta e ca o scrisoare lungă scrisă cuiva.
Și cum la mine nu există doar o melodie am continuat tot cu Mărgineanu ”A fost odata” și ”Ce bine că ești ” de Nicu Alifantis.
Nu legat direct de carte, dar totuși legat: Poate că e timpul să fiu și Maria, nu doar Alina. Să fiu Maria, cea strălucitoare, Femeia, cea cu Viață.
Gata. Back to reading.
Povestea 1 Capitolul 2
Red-flag-urile au fost punctul meu slab. Îmi sun părinții rar. Oare asta face să fie un red flag pentru cineva ? Depinde de ce înseamnă rar, ce înseamnă des și cum e persoana cealaltă. Sunt genul ”no news, good news”. Eu îmi sun părinții numai când am ceva de povestit din suflet. Nu am înțeles-o niciodată pe sora mea care o sună pe mama de multe ori pe zi doar pentru a-i spune că e pe drum spre muncă, să îi ureze să aibe o cafeluță bună și pentru a se plânge în fiecare zi de câte ori se ia cineva de ea. Am ales să nu mă mai plâng pentru că asta ar însemna să accept că sunt lucruri care mă deranjează, că mă victimizez constant și că toată lumea are ceva cu mine. Și fără atâta văicăreală lucrurile au încetat să mai pară nasoale.
Pentru mine Povestea 1 a fost Lecția 1. Una care mi-ar fi plăcut să-mi fi fost predată acum mulți, mulți ani. Aș fi vrut să-mi spună mama sau vreo mătușă sau nașa sau cineva despre red flags. Aș fi vrut să fie acestea sfaturile, nu cele de genul: ”Dacă vrei să te placă, fă pe indisponibila.” sau ” Mai lasă și tu băiatul să respire, nu te mai ține de el ca un scai. Scaiule.”
Cred că singurul red-flag pe care am fost în stare să îl văd a fost acela când am văzut cum foștii mei se purtau urât cu verișorii lor mai mici. Și atunci mi-am spus că dacă se comportă urât cu rudele lor mai mici, sigur se vor comporta urât și cu proprii lor copii. Și nu am rămas cu ei.
Nici tata nu a vrut pisică în casă, dar până la urmă, la insistențele mamei, ale mele și ale surorii mele, a luat-o pe Cleo, o siameză-birmaneză cu toane. Acum avea chef să te lase să o mângâi, acum te zgâria de la încheietura mâinii până la cot. Așa că atunci când mi s-au spus următoarele nu am crezut:” Dacă iei câine, o să doarmă pe preș afară, dacă iei pisică, o să zboare de pe balcon, dacă îți iei pești o să ajungă în tigaie.” Am zis că e un tip cu un simț subtil al umorului și că se va schimba precum tata. Numai că tipul nu era tata. Și pentru un red-flag neobservat la timp nu pot avea pisică. Da, am corali, pentru că găsesc mereu o portiță și fiindcă încă nu am auzit de corali zburători, corali dormitând pe preș sau rețete cu corali. Da, aș fi putut avea pisică. Una neagră și iubăreață precum Rada, cu care împărțeam în camera de cămin tocănița de cartofi, măslinele și perna. Pentru că Rada era pisica cu cel mai mult bun-simț din câte am cunoscut. Punea numai gâtul și capul pe pernă. Și asta după ce m-am trezit cu nasul în fundul ei și i-am spus că nu vreau ca primul lucru pe care îl văd dimineața să fie gaura curului ei. Și a înțeles. Seara adormea între picioarele mele sau pe burtă dacă eram la ciclu, iar dimineața mă trezeam cu capul ei lângă capul meu pe pernă.
Și da, eu sunt genul care când se trezește dimineața, în weekend, primul lucru la care se gândește e : unde mergem? Da, am și eu momentele mele în care aș lâncezi, dar de cele mai multe ori sunt pusă pe acțiune. Ș în toate relațiile mele, ei erau genul: hai să stăm chill, poate ieșim în parc sau poate stăm la un film. Până azi nu mi-am dat seama că e un red-flag și că is slowing killing me. (știu că m-am exprimat în engleză, dar încă nu pot accepta semnificația în română).
Oare ce alte red-flag-uri am mai ratat/ratez ?
Ține minte : Iubește-te ! Ești perfect/ă așa cu ești !
Devenind cine sunt 
Lasă un comentariu