Răscoliri
Nu mă prea uit la reclame; de fapt mă uit foarte rar la ele pentru că nu am televizor, iar din restul locurilor am încercat să scap de ele cu orice preț: mi-am făcut abonament pe Netflix, le dau repede skip. Dar, s-a întâmplat ca urmărind story-urile de pe Instagram să dau peste următoarea reclamă de la Dr.Max care m-a marcat profund.
Eu nu sunt fan sunat oameni, nici pentru programarea la salon, nici pentru controlul ginecologic periodic în interes persoanal și nici părinți sau pe vremuri, bunici. Sunt mai mult genul ”No news, good news.”. Adică veștile rele circulă repede. Sunt aprigă din fire și taxez orice greșeală, atât a altora, cât și cele personale. Mă seacă toate discuțiile goale legate de vreme, de ce am mai făcut în ultima vreme, dacă sunt sănătoasă sau nu (asta e partea de discuție pe care o urăsc cel mai mult). De ce le place oamenilor să vorbească despre boală? De ce toată lumea simte nevoie să se plângă de dureri, de lipsa de mișcare, de aer, de dormit prost? De ce toată lumea simte nevoia de a atrage mila? Că mie mi se pare că prin toate aceste plângeri parcă am vrea ca boala să nu ne părăsească, fiindcă dacă ne-ar părăsi nu am mai avea de ce să ne plângem, nu ar mai fi cine să ne compătimească și să se intereseze de noi.
Cum ar fi să ne sunăm de drag și nu de nevoie ?
M-am cam înfierbântat punându-mi toate aceste întrebări. Dar furtuna de întrebări încă nu s-a potolit: Cum ar fi dacă ne-am suna de drag, nu de nevoie, nu de teamă, nu de obligație? Ce anume ne separă de ne îndepărtăm unii de alții? sau ca să pun problema într-un ton pozitiv : Ce anume ne-ar apropia ca să ne auzim mai des, ca să ne vedem, ca să purtăm discuții cu sens? Cum am putea face ca să vedem fix ce îi place celui de lângă noi?
Cu siguranță toate aceste întrebări au nevoie de un vin, și nu orice vin, ci de un vin Grand Reserve – Cabernet Sauvignon primit de la Beciul Domnesc. Dar, parcă vinul acesta nu merge băut singur. Am sunat-o pe mama ca să o invit la mine, dar mi-a răspuns că nu poate ajunge săptămâna aceasta. Va trebui să pun un pic pe hold (în așteptare) iureșul întrebărilor. Așa că mi-a venit o idee: o să-i comand o sticlă de vin Beciul Domnesc Grand Reserve. Cum știu că îi plac vinurile roșii seci, i-am comandat o Fetească Neagră Grand Reserve. După care i-am propus mamei să facem un call – un apel în care amândouă să ne servim cu vin și să avem lângă noi un platou cu alimente care să se potrivească cu acesta. Eu urma să am doar un platou cu brânzeturi de capră și oaie (sunt vegetariană), iar mama urma să aibe o friptură de porc alături de cartofi făcuți la cuptor și niște brânză afumată și maturată. În felul acesta împăcăm diferențele dintre generații – ea urmează să mă audă și chiar dacă nu putem fi alături fizic, putem să mâncăm împreună.
Vine și seara mult așteptată. Fiecare are mâncarea și vinul alături. Ca să nu încep cu întrebările pe care nu le suport spun: ”Vinul pe care ți l-am comandat are o textură catifelată, datorită maturării în barrique, timp de cel puţin 6 luni, urmată de învechire la sticlă. Are arome de prune uscate și vanilie (o văd cum ridică puțin o sprânceană – nu e fan vanilie – dar hai treacă de la ea, dacă bea, mănâncă și vorbește cu mine, poate să treacă și peste vanilie) însoțite de note condimentate de scorţişoară şi cuişoare, bine integrate. Iar vinul meu are arome puternice de vegetaţie sălbatică şi note delicate de fructe de pădure. Și al meu este maturat lent prin tehnica in barrique fapt ce a adăugat vinului tuşe condimentate care-i conferă originalitate şi savoare.” Știa că îmi pace să mă dau mare, mai ales când îmi place ceva și caut orice informație despre ceea ce îmi place. Așa că m-a mai iscodit ca să îi arăt tot ce știu și să mă facă să mă simt bine: ”Și ce e aceea maturare în barrique?” ”Barrique provine din limba franceză și desemnează un butoi de lemn de stejar în care se transportau vinurile în regiunea viticolă Bordeaux. Dacă în 1866 scopul barrique-ului era de transport, astăzi aceste butoaie de 225 litri se folosesc peste tot în lume datorită gustului specific obținut în urma interacțiunii dintre vin și lemnul de stejar. De obicei, el se folosește pentru vin roșu, dar există producători care îl folosesc și pentru vin alb. Păstrarea vinurilor în aceste butoaie, le oferă acestora un gust aparte, savuros și special datorită lemnului de stejar. Vorbim aici despre culoare, gust și caracter puternic. Se folosește în mod exclusiv stejar deoarece duritatea și densitatea acestui lemn sunt ideale pentru a produce vinuri speciale.” Știa că mă adusese într-o stare bună și că de acum încolo puteam să povestesc multe. Cu toate acestea cred că am descoperit răspunsul la ultima întrebare – putem afla ceea ce-i place celui de lângă noi, dându-i spațiu de manifestare, ascultându-l. Prin ascultarea adevărată atenția îți este îndreptată către persoana cealaltă, se naște curiozitatea vie de a-l descoperi pe celălalt și astfel dai voie și altcuiva să existe în tine înafară de tine. În acest fel se poate sparge orice barieră, nu numai dintre generații, ci și dintre persoane.
Mama mi-a povestit că a mai lucrat la ia pentru mine și mi-a arătat-o. După ce și-a făcut ie a vrut musai să-mi facă și mie una – a fost unul din momentele în care nu m-am mai simțit dată la o parte în favoarea surorii mele. Și reprezintă pentru mine una din amintirile de bază din memoria mea și din povestea mea. Mama iubește tot ce ține de tradiție, de autenticitate. Și ce poate fi mai autentic decât o ie cusută de mână, în care s-a pus emoție, s-a pus iubire de mamă și care îmi va rămâne o moștenire-amintire peste ani.
Cum deja luasem vreo 2 pahare, a început melancolia și un pic de părere de rău să se aștearnă peste mine. Mi-am amintit de copilărie și i-am spus: ”Mai ții minte că la 7 ani te-am întrebat de ce m-ai făcut așa de târziu și că de ce am o mamă bătrână ? asta fiindcă am văzut că mamele celorlalți colegi erau mai tinere. Și cum soarta mi-a dat peste nas astfel încât dacă tu m-ai născut la 27 de ani, eu am născut-o pe M. la 28 ani. În acest fel, am fost o mamă mai bătrână decât ai fost tu. Ceea ce nu am știut atunci e că tinerețea nu se măsoară în ani – am aproape 37 de ani și mă simt la fel de tânără ca acum 10 ani. Degeaba au fost alte mame mai tinere, dacă au murit mai devreme sau dacă au plecat la muncă lasându-i pe colegii mei singuri. Tu ai stat lângă noi.” Mama nu a zis nimic. Doar i-a curs o lacrimă. Nu e obișnuită să vorbesc frumos sau să recunosc că am greșit. În continuare povestește despre planurile ei pentru vara aceasta: să mai meargă pe la țară, să mai vină la noi ca să stea cu nepoții, să-mi termine ia, să ne plimbăm atât pe la ea prin oraș, cât și prin București și să meargă în Deltă (zona Deltei îi place foarte mult). Am lăsat-o să vorbească și am ascultat-o. Îmi place să ascult; îmi place sentimentul de a putea face pe cineva să se simtă bine (care e cumva asemănător celui de a ajuta). Uneori poți să ajuți doar din cuvinte, alteori prin gesturi, tăceri, prin cadouri, prin apropieri. A fost una din puținele conversații în care nu am vorbit despre vreme sau sănătate.
Conștientizări la un pahar de vin
După ce am închis convorbirea care a durat vreo 2 ore am ieșit pe terasă cu paharul cu vin în mână. M-am uitat la stele. Conversații cu sens care să ne apropie ne dorim cu toții. Poate că profunzimea lor este dată de profunzimea relației pe care o avem cu persoana cu care discutăm. Poate că vremea este doar un punct de pornire, dar nu ar trebui să fie mereu același punct de pornire pentru că ar fi ca atunci când am trăi la nesfârșit aceeași zi. Poate data viitoare o să spun că mă deranjează această întrebare și aș aduce eu un alt subiect de discuție. Până la urmă situațiile de viață sunt aceleași – nu suntem atât de diferiți precum credem. Doar că nu am creat legăturile care să ne apropie de celălalt, nu ne-am dat voie să ascultăm dincolo de ceea ce ne trigger-uiește, nu am dat voie nimănui altcuiva să existe. Suntem ramuri din aceeași mare existență și tot ceea ce afectează pe unul ne afectează pe toți. Suntem asemănători mlădițelor care ies din același butuc. Toate facem struguri, toate suferim de sete sau suntem binecuvântate de soare, pe trunchiul comun se poate pișa un câine. Depinde de cum aleg boabele să stea una lângă alta în procesul de transformare din individ(ual) în colectiv (în tot) – în vin.
Îi mulțumesc pentru aceste insight-uri vinului acesta, Grand Reserve, pentru că mi-a dat ocazia specială să explorez asemănările, să fac un lucru inedit alături de mama mea, să îmi pun în scris toate aceste întrebări ca tot eu să le găsesc răspunsuri. Fără binecuvântarea lui, care este scrisă prin însăși existența sa în pământurile Moldovei, prin tradiție, calitate, știință și artă, vinul ar rămâne doar o băutură oarecare și nu ar avea capacitatea să te cheme spre marile teme filosofice ale vieții. Articol scris și însoțit de multe conștientizări pentru proba 6 din cadrul competiției Spring SuperBlog 2025.
Ține minte: Iubește-te ! Ești perfect/ă așa cum ești !
Devenind cine sunt 
Lasă un comentariu