Devenind cine sunt

E decembrie, au fost primele două ninsori și, în sfârșit, simt că fac ceva bine în legătură cu copii mei. Îmi este frică mereu să nu greșesc ceva față de ei: să le acord atenția de care au nevoie, să îi ascult când au ceva de spus, să le fiu alături, lăsându-i în același timp să facă propriile alegeri și acordându-mi și mie timp pentru mine. Nu asta voiam să spun, asta e din cărți.
Am reușit să îi fac Pufoșeniei calendarul de advent pe care și-l dorește de un an. Am pus în el: insigne, washi tape, liner-e colorate, pix-uri cu capace drăguțe, gume de șters, o pușculiță cu labirint și bilă, ștampile și o insignă de cusut pe haine de la Lego. E super încântată: cum vine de la școală, cum deschide cadoul aferent zilei respective.
Am început deasemenea să mă joc cu ea cu păpușile joc de rol. Câte 30 minute, pe ceas. (Știu că e super nașpa când mă gândesc că mă joc cu copilul meu pe ceas, ca pentru un task, dar mă încurajez că până devine obișnuință și nu o să mă mai simt inconfortabil, e mai bine decât deloc). Adică pun ceasul să sune peste 30 de minute. Și încerc din tot sufletul să mă joc. Îmi este mega greu fiindcă cu mine nu țin minte să se fi jucat cineva (poate s-a jucat și nu mai știu eu), pentru că îmi este frică (nu prea știu de ce, dar îmi e frică de aș pleca 10 km mai departe) și pentru că îmi este greu să stau locului, nefăcând nimic altceva decât să fiu ancorată în joc, gândindu-mă în timp real la ce să zic și ce să îmi imaginez ca povestea pe care o joc cu Pufoșenia să se desfășoare în timp real. Adică în aici și acum. Îmi este frică de prezent și de trăirea lui așa cum este el. Îmi este frică de cum aș reacționa și cum reacționez atunci când nu am scuze pregătite, atunci când nu butonez telefonul, atunci când chiar Sunt. De asta îmi este frică: Să Fiu, să greșesc fiind. Dar cu toată frica înainte, cu alarma pusă să sune, mă joc cu Pufoșenia. Îi acord ei și îmi acord mie 30 de minute în aici și acum. Mie îmi folosesc ca să mă obișnuiesc să fiu conștientă, iar pe ea o ajută să își umple rezervorul de stat cu mama așa cum își dorește ea, nu eu (eu aș juca Catan), de a procesa diverse povești prin ajutorul jocului și de a fi per ansamblu mai calmă, mai receptivă la mediul exterior, în loc de a fi acaparată de problemele din interior. În felul acesta m-am apropiat de ea și îmi povestește mai multe din viața ei de zi cu zi.
Am aplicat același lucru și la Puști: 30 minute pe ceas în care sunt atentă la el, la ce vrea să îmi arate, la ce învață, la cum vrea să me jucăm. Il VĂD realmente cum crește și cum învață.
Măcar atâta lucru am putut face și eu bine: să mă joc cu copiii și să fac un calendar de advent. Să se joace și copilul meu interior exteriorizând ceea ce nu am putut spune atâta amar de vreme.

Nu uita : Ești perfect/ă așa cum ești!