Devenind cine sunt

De când am început să citesc cartea „Femei care alearga cu lupii” de Dr.Clarissa Pinkola Estes am început să-mi amintesc toate visele care m-au marcat de-a lungul existenței, să le găsesc alte explicații decât cele pe care le dădusem inițial sau să le înțeleg mai bine. Ca bonus vine faptul că mai toate poveștile spuse de Dr.Clarissa în carte am impresia că le-am auzit în copilărie, că au prins viață în imaginația mea (pur și simplu imaginându-mi-le, văzându-le la televizor sau în altă viață) și că pur și simplu le știu (ființa mea le cunoaște).

Terminând cu capitolul 3 în care este explicată povestea Vasilisei, mi-au venit în minte în mod insistent două vise: unul definitoriu și primordial și unul cu bunica mea cea dragă ca o ființă cu puteri supranaturale. De cel cu bunica o să vă povestesc cu altă ocazie, când o să fie vremea lui.

De cel definitoriu vă vorbesc acum:

Se făcea ca eram tânără, cât de tânără nu aș putea spune. Puteam avea 17 ani și la fel de bine puteam avea 27 ani. Și eram cu două femei, dintre care una era mama. Și a venit cineva la mine să-mi spună că urma să fiu arsă pe rug pentru vrăjitorie. La care eu am început să plâng și să spun că nu vreau să fiu arsă pentru că durează prea mult și că nu mori din prima, ci te chinui până mori. Voiam să mor prin împușcare, pentru că, gândeam eu, glonțul bine plasat îți curmă viața repede.

I-am zis definitoriu și primordial pentru că este primul vis de care îmi amintesc, pe care l-am visat de 3 ori la vârste diferite (la mai puțin de 3 ani, la 6 ani si la 10 ani), a fost identic în toate cele 3 dăți și mi-a definit viața (mi-a dat un minim de sens și o direcție).

Visul nu mi-a destăinuit felul în care am murit. Am tras doar concluzia că am fost într-o viață anterioară o vrăjitoare. Ceea ce e corect : pentru că noi femeile, conform Dr. Clarissa, avem în noi pe Femeia Sălbatică, care este și vrăjitoare și deci cunoaște legile naturii, ale plantelor, ale pământului.

Citind până acum din carte am tras concluzia că focul ar reprezenta modul prin care aș muri ca să renasc purificând în același timp ceea ce trebuie. Adică să renasc la momentul potrivit aceeași, dar mai bună, continuând astfel ciclul de viață – moarte – viață.

Visul este posibil să-l fi avut și ca susținere din partea Femeii Sălbatice având în vedere că nu am fost pe deplin acceptată nefiind băiat (asta la mai puțin de 3 ani), neîndeplinind standardele familiei (ex: nu salutam pe toată lumea, ci numai pe cine plăceam și astfel îi făceam pe ai mei de rușine fiind amenințată că voi fi lăsată la capul podului din orașul meu dacă nu încep sa salut – la 6 ani) sau ale societății/ grupului de colegi (mi se cerea sa fiu la fel cu ceilalți, astfel trebuind să-mi omor unicitatea – la 10 ani).

Problema mea rămâne de ce am refuzat această purificare și renaștere ? De ce pistolul ? Să fi fost eu în același vis si Femeia Sălbatică și Barbă Albastră? Să fi vrut să mă sustrag ciclului de reîncarnare? Sau pur și simplu pistolul să fi însemnat că nu am nevoie de purificare, că nu sunt elemente neconforme în persoana mea, ci doar părți din mine pe care stâlpii mei mei (părinții mei) nu le acceptă.

Pistolul poate mai înseamnă și lenea pe care o am uneori în a mă apuca de o treabă sau de a o duce la bun sfârșit. Lenea de a avea răbdare să ard, arderea fiind ca o muncă din basme. Arderea ia timp, iar eu nu vreau să irosesc timpul. Atunci mai poate însemna teama mea de a pierde timpul cu lucruri care nu sunt de folos, fără a ști de fapt ceea ce îmi este de folos și ce nu.

Cumva răspunsul de peste ani al visului ar fi că trebuie sa ard, adică să-mi dau timp, timp să încerc lucruri, ca să mă pot defini. Purificarea poate însemna și alegerea/găsirea lucrurilor care îmi plac și să las să moară lucrurile care nu sunt de mine (să nu le mai practic). Dar dacă nu încerc lucruri nu știu ce este de mine și ce nu, dacă nu ard nu purific.

Rochia mea rosie este interesanta. Pe de o parte rochia este o haină, iar haina conform Dr.Clarissa „reprezintă persona, prima impresie pe care o facem celorlalți. Persona este un fel de camuflaj, care lasă să se vadă doar ceea ce vrem noi, și nimic mai mult. Dar persona mai are o semnificație, mult mai veche, pe care o regăsim în toate ritualurile din America Centrală și pe care cantadoras y cuentitas y curanderas, povestitoarele și vindecătoarele, o cunosc foarte bine. Persona nu este doar o mască, în spatele căreia ne ascundem, ci mai curând o prezență care eclipsează personalitatea exterioară. În acest sens persona sau masca reprezintă un semn al rangului, virtuții, caracterului și puterii. Persona este, în raport cu exteriorul, o marcă a autorității.” Iar roșul este „culoarea sacrificiului, a furiei, a suferinței, a crimei, a violenței. Roșul este și culoarea vieții vibrante, a emoțiilor puternice,a excitației, a erosului, a dorinței. (…) Se vorbește peste tot în lume despre un personaj cunoscut sub numele de mama roșie. Mai puțin celebră decât mama neagră sau madona neagră, ea veghează asupra celor ce urmează să vadă lumina zilei, fiind venerată îndeosebi de femeile care așteaptă să nască, pentru că toți cei ce vin în această lume sau o părăsesc trebuie să treacă prin răul ei roșu. Roșul este promisiunea unei creșteri sau a unei nașteri iminente.” Cumulând cele de mai sus, reiese ca rochia mea roșie întărește înca o dată faptul că sunt Femeie, că sunt descendentă din Femeia Sălbatică, că sunt puternică, că rangul meu este acela de vrăjitoare, că am în mine și viața și moartea, puterea să dau viață și să iau viața, iar viața mea este pe cale să se schimbe, să renască dacă accept purificarea focului.

Disclaimer: Nu sunt psiholog, psihanalist sau psihiatru. Sunt doar Alina și mă sondez în încercarea de a afla cine sunt și unde mă duc. Toate acestea le-am împărtășit cu dragă inimă, pot să ajute pe unii din voi cei care mă citiți, dar nu sunt literă de lege și pot să nu se aplice la alții.

Ai avut vreodată vreun vis care te-a marcat?

Ce interpretare i-ai dat ?

Nu uita: Ești perfect/perfectă așa cum ești.